Noi, poeții

Noi poeții nu știm mai multe decât alții.

(Acuma ce să zic, până și maimuța aia

care în infinitul ei își termină catrenul Shakespearian 

poate fi considerată poet)

Nu știm mai multe

decât vecinul de peron 

în așteptarea trenului de ora 19:00 al fericirii,

Decât vecinul de celulă

în pușcăria în aparență nesfârșită a vieții 

sau mai genericului vecin de secundă 

în așteptarea unei chei universale 

deschizătoare 

a zestrei promise de către astre.

Știm cam atât:

că ne învârtim ca un pisoi zglobiu

în jurul unei cozi cosmice

a speranței că se poate mai bine

Când de fapt tot ce se întâmplă

este aceeași nefastă reeditare a volumului princeps

cu autor mai mult sau mai puțin 

cunoscut

într-un cerc rupt doar de propria-i

nesfârșire.