Noi poeții nu știm mai multe decât alții.
(Acuma ce să zic, până și maimuța aia
care în infinitul ei își termină catrenul Shakespearian
poate fi considerată poet)
Nu știm mai multe
decât vecinul de peron
în așteptarea trenului de ora 19:00 al fericirii,
Decât vecinul de celulă
în pușcăria în aparență nesfârșită a vieții
sau mai genericului vecin de secundă
în așteptarea unei chei universale
deschizătoare
a zestrei promise de către astre.
Știm cam atât:
că ne învârtim ca un pisoi zglobiu
în jurul unei cozi cosmice
a speranței că se poate mai bine
Când de fapt tot ce se întâmplă
este aceeași nefastă reeditare a volumului princeps
cu autor mai mult sau mai puțin
cunoscut
într-un cerc rupt doar de propria-i
nesfârșire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu