Ochi

Miroase a ochii pietrelor, ai pădurii

Ce lăcrimează la ale veacurilor fărădelegi,

Martori încătușați la crimele urii

acoperite prin tăcere și legi.

Liane

Va veni o zi 

când jungla va crește

în inima fiecăruia dintre noi.

Până atunci

să lăsăm destul loc liber

rezervat lianelor

Pentru a putea avea 

o mică scară de salvare 

înspre lumină.

Cămile

Miroase a cămile pe drumul mătăsii acuns

A ticuri nervoase,

A arhiepiscop al uitării uns

A fantome de melancolie atrase.

Miroase a păr creț,

A valuri intuitive impare.

Miroase a vată de cer ars pe băț 

Cu arome îmbietoare.

Miroase a noi doi,

A poteci cu noroi bifurcate;

Miroase a petreceri în timp de război 

A zarva conștiintelor împăcate.

Miroase a gând trecător 

Ca un fulg de nea printre veacuri.

Miroase a cui înțepător-

Miroase a fleacuri!

Mantra

 Miroase a umbre și-a mantra

A apus îndepărtat-

A imagine pe jumătate vie a lui Sidharta

Pe zidul lui ieri ridicat.

Miroase a drum lung.

Și-a aripi de hârtie creponată în zbor.

Miroase a forme scuipate de strung

Și a porumbel mântuitor.

Miroase a câmpuri bogate de mac

Și a oraș părăsit de speranță.

Miroase a lenevie, a hamac

prins între doi copaci de circumstanță.

Miroase a fumul tinereților noastre.

A cai verzi pe pereți.

Miroase a ceruri bântuite albastre 

De cei patru îmbătrâniți călăreți.

Scarabei

Miroase a stat pe loc

A alunecat înainte-

Miroase a mai mult, a deloc

Și a tot ce încape printre.

Miroase a scarabei, 

a fantome de mastaba, de piramide- 

A nisip întrupat în zei

Martori ai veacurilor timide.

Miroase a forme iregulate,

A embrion al secundei pulsânde.

Miroase a târâtoare înaripate 

A ursoaice plăpânde.

Miroase a vânt rău

A pas grăbit de gâze peste aura înserării-

Miroase a cavou

săpat în marginea orei.

Scormoneală

Scormonim în măruntaiele trecutului

Cum păsările scormonesc în zbor 

măreția curenților de aer,

Sau cum curenții de aer

scormonesc la rândul lor

în crengile și frunzele pădurilor.

Îngenunchere

Miroase a sabie scoasă din teacă, 

A eșafod-

Miroase a îngenunchiere ce leagă 

Piciorul de glezne și șold.

Miroase a copii și-a tăcere

A foc, funingine, fum.

A imposibile ere.

Miroase a Gomora și Sodom.

Miroase a putred și-a haos

A buldozere miroase și-a hoit.

A stare de repaos- miroase-

A Christopher Lloyd.

Miroase mereu a departe

A lumina îndoită, a stern.

A secunde dezvelite și sparte

Reformulând trecutul etern.

Sentință

Miroase a sentință definitivă 

A pinteni în coasta lui Christos.

A postulate în derivă,

A platoșă de prisos.

Miroase a măslini, a Ghetsemani

A aer pus la păstrare-

A timp în care să cânte varanii.

A mărăcini în loc de covor la intrare.

Miroase a cărți dedicate 

A scripturi în graiul greierilor traduse

A târâtoare înaripate,

A come indezirabilelor cuvinte induse.

Miroase a foarte vechi 

Purtat de secunde pe brațe.

A șir lung, lung de leghe,

pe poteca imposibilelor distanțe.

Rubarbă

Miroase a aur topit

Și-a vechi zei căzuți printre fire de iarbă-

Miroase a pământ cotropit.

A rubine, rugină, rubarbă.

Miroase a mișcare înăbușită de ape

A lagună, arhipelag.

Miroase a aici, a foarte aproape

Și a da pasul statuilor în vileag.

Miroase a aer profetic, a carne 

A rugăciuni purtate în fum 

Miroase a inestetic, a coarne

A întoarcere a materiei din scrum.

Miroase a amorțeală, a dune 

A comori îngropate în sus.

A idealuri nebune

și a Marcel Proust.

Cerșetor insistent

Miroase a cerșetor insistent

A gări de tren abandonate-

A vis aruncat în șanțul unui moment;

A puncte de suspensie culminante.

Miroase a șarpe rătăcit în deșert

În furtuna de nisip trecătoare.

Miroase a copaci care-și pierd

Suflarea în pădurea prea mare.

Miroase a bătut pasul în loc

A maraton printre jaloane-

A picioarele lumii fără echivoc

încălțate cu diacritice și consoane.

Miroase a sentimentelor rezonanță 

A polenul pasiunii împrăștiat în eter.

A aruncată în lume importanță 

de percuția unui revolver.

Coadă de secundă

Miroase a prima zi de școală 

A coadă de secundă ridicată pe sus.

A fragil și a ieșire teatrală-

A aer diametral opus.

Miroase a somnoros și a dulce.

A pași mici de furnică înspre altar

Miroase a semn ascuns de cruce

A ce sunt cu adevărat lucrurile și ce par.

Miroase a tainice drumuri de seară 

Bifurcate ca degetele fulgerului pe cer

Ascunse ca lumina în turnul de ceară-

Ca vorbele lumii în Babel.

Miroase a nori gri de ploaie 

Peste câmpurile vieții ce o trăim.

A curenții gândirii ce-or să îndoaie 

Sub suflul lor, realitatea ce-o știm.

Din Cartea mirosurilor

Miroase a spațiu vast

A sfârșit de cărți, de albume.

Miroase a vis eolian pederast

Scăpat din sarea lacrimilor în lume.

Miroase a ecou îndepărtat 

Legând puncte genealogice în șiruri tactile-

Miroase a peșteră, a bordeie, a sat

A toate existențele inutile.

Miroase a alfabet, a desene rupestre.

A cuvânt aruncat în furtuna lungilor zile-

Miroase a unicat, a îngropate ferestre

A păreri contagioase umile.

Miroase a lipsă de sens.

A absurd, a aripi de șarpe viu colorate.

A bulgăre de zăpadă imens

Cu mâinile de căldură legate la spate.

Burți de balenă

Miroase a burți de balenă 

A aforisme vândute la gram

A plajă introvertă elenă-

A struguri convertiți la islam.

Miroase a linii lungi defensive

A grade Celsius, a var,

Miroase a ultimatum, a directive

Separând candoarea literei V de calvar.

Miroase a strângeri de mână 

A inimi deschise, a dor-

A sfârșit de săptămână- miroase-

ziua de azi a zumzet asurzitor.

Miroase a ruperi de cicluri.

A legi presate ale toamnei târzii 

A spargeri de diguri miroase

Spre a elibera poezii.

Senzorial

Miroase a vis tras în fus

A turnir al valurilor momentelor cheie

A dragon al păcii răpus 

A iarbă mumificată, a idee.

Miroase a degete lungi,

A clepsidră.

A numere vidate la pungi 

A pas șchiopătat de omidă.

Miroase a ciment întrerupt

A eon strâns în ghemuri.

A cântec rupt. 

A cutremur.

Miroase a interjecții 

A spasme.

A lecții neterminate miroase,

A nemijlocite fantasme.

Vertical

Zilele cad vertical, 

Străpungând ca picătura chinezească 

armura tinereții noastre;

Ca o ploaie de meteoriți 

îngrămădind în gravitația ei grăbită 

ultima încercare 

de a prinde din urmă 

zmeul luminii.

Gândurile

Alunecă spre înalt

Precum aburii după ploaia scăpată 

din țarcul nesfârșit 

al unei zile întemnițate în vară.

Viziune

Un mic hublou 

către o lume pierdută, 

Îngropată 

în nisipul mișcător al nopților înțărcate

Ca un struț pe invers al cărui vârf de cap

încă respiră

prin nările unui licăr sfârtecat 

de lumină.

Aplauze

Aplaudăm la început 

pentru 

a ne declara speranța 

întru ceva 

memorabil.

Întunericul

Întunericul nopții

înghite în burta lui imensă 

de balenă cosmică 

toate dorințele lumii.

Câteodată,

în sincron cu luna plină

Unele dintre ele pot fi observate 

preț de un gând 

cu ochiul liber al minții 

Plutind dintr-o constelație către o alta,

Dinspre o stea către o nebuloasă

sau printre planete încă nedescoperite 

de anemicul nostru

ochean spațial. 

O scurtă enumerare ne-ar aduce:

Dorințele greierilor aruncate

sub formă de serenade

în sticlele cu dop

ale picăturilor de ploaie în revers-

Întorcându-se spre înalt 

cu mesajul tatuat în note muzicale

al întârzierii trenului toamnei,

Dorințele 

de pace spirituală,

iubire de orizonturi îndepărtate 

de învingere asupra tristeții  

sau de reîntoarcere spre explozia copilăriei 

ale fantomelor oamenilor;

Dorințele ascunse ale culorilor

de a se furișa 

în lumea neculorilor 

în scopuri învăluite într-un mister adânc 

neștiute 

nici măcar de ele;

Dorințele prafului 

de a deveni strat gros de pământ, 

de permafrost,

Oferind menire dezghețului revelator

Eliberator de timp blocat în timp

Și de parfumuri florale ale primăverii primordiale.

Dorințele orelor 

de a se alungi către zile

și zilelor către săptămâni 

Și așa mai departe 

până la eoni,

Stabilii stâlpi invizibili

ai universului;

Dorința clipei de a se cristaliza

când imaterialul umple matricea

materialului.

Și câte și mai câte dorințe!

Nu însă și dorința licuriciului 

ca pătura groasă a nopții 

Să fie ridicată 

de pe razele somnoroase 

ale soarelui.

De-a Robin Hood

Ce vremuri erau,

Când jucându-te de-a Robin Hood

luai cu mâinile goale din bogăția primăverii

Să altoiești troienele de zăpadă cu 

bucuria renașterii speranței!

Câteodată răsărea un ghiocel

în urma pașilor noștri 

Rătăcit printre locotenenți-coloneii armatei

oamenilor de zăpadă.

Dar de cele mai multe ori 

apăreau doar câmpii 

galbene 

cu maci răzleți 

ieșiți la promenadă.

Vremea lipsului

Cavaleri ai apocalipsului 

mai aveți prin alte locuri treabă,

Este acum mai degrabă 

vremea lipsului.

Fluturi

Gândurile îmi sunt

un buchet de fluturi

din plumb

Cu aripi croșetate de degete 

de îngeri 

din pânză de păianjen 

și roua trasă în fir a dimineții

Încercând să plutească 

către neimaginatele flori

ale răsăritului 

lui mâine.

Trecutul

Casă minunată, 

pierdută 

și ruinată,

Stabilă,

dar învelită în cearceafuri de ceață,

A trecutului casă.

Din bătrânul tău trup

s-a înfruptat lungul șir de zile

(Incestuoase și diforme)

ducând până la zilele noastre

Așa cum sunt ele,

incomplete, 

Pline cu întâmplări incomplete 

Cu mișcări de rotație și torsiune 

incomplete,

Incomplete de avânt,

de embrioni ai curajului

ori erupții vulcanice ale compasiunii.

Din vechiul tău aur

ascuns prin măruntaiele velierelor

și buzunarele sufletelor întunecate 

s-au ridicat 

pe rând 

(sau poate deodată)

imperiile

triste ale lumii.

Imperiul zidurilor dărâmate

de apus,

Al umbrelor 

și al fantasmelor uitării.

Imperiul nopților nedormite

și al crevaselor incandescente

ale dorințelor întunericului 

ascunse.

Imperiul pădurilor orizontale

și al orizonturilor verticale

spre care tind

(în prăbușirea lor)

bandiții luminii,

Și câte și mai câte imperii

ridicate din cuvinte,

din clipiri de ochi și de palme!

Pădurea zilelor nerostite 

a lui mâine 

aduce așchii de răspuns 

întrebărilor neîntrebate 

de gurile nedeschise,

Hămesite de acea

din ce în ce mai greu de obținut 

pâine a adevărului.

Ele ajung azi căscate în fața ruinelor

zidurilor dreptății.

Azi, adevărul 

cu ale sale triste calești 

trase de câini orbi

și acompaniate în marșul lor

de scâncetul copiilor nopții,

El, adevărul cutreieră lumea

împrăștiat, 

incomplet, 

necăutat,

rătăcind,

schelălăind,

Printre ale celor mulți 

împărțite păreri

și printre ale deșerturilor dune.

Iubire

Du-mă departe,

în larg,

Și lasă-mă să mă odihnesc 

la umbra 

unui albatros în zbor.

Cerbul

Nu cere mult cerbul.

Ca rădăcinile sale

să prindă 

în lumina rece a timpului.

A fi

Ești și ce-ai fi vrut să faci

Dar n-ai mai făcut niciodată.

Ești și ce-ai făcut 

și regreți.

Ești gândurile și faptele și intențiile 

și dorința.

Ești 

buzunarul unde îți ții degetele

odihnindu-se între două reprize 

de gesticulări cordiale.

Și palma ce o dai 

obrazului propriu 

cel întors în oglindă.

Ești toate lucrurile banale

și mai puțin banale

ce li se întâmplă unor coincidențe

Pisică

Dacă aș planta o mustață de pisică 

în pământul imaginației tale

Ar crește oare o pisică întreagă imediat,

sau ar aștepta primăvara aparențelor 

Când împreună cu ghioceii 

Să respire pe îndelete 

aerul jocurilor copilăriei?

Războiul

Coboară până în subsolul, în beciul,

În atomul subsolului, al beciului

omului.

Acolo se încolăcește ca un șarpe 

Crește ca o iederă a întunericului 

peste etajele superioare ale casei ce este

omul.

La sfârșit rămâne doar pielea șarpelui.

Iar omul, în virtutea nevoii 

o pune pe el

cautând adăpost de flăcările și urletul asurzitor al bombelor singurătății 

Croindu-și apoi încet drum 

înapoi 

spre inima singulară distopică 

a turmei.

Noi, poeții

Noi poeții nu știm mai multe decât alții.

(Acuma ce să zic, până și maimuța aia

care în infinitul ei își termină catrenul Shakespearian 

poate fi considerată poet)

Nu știm mai multe

decât vecinul de peron 

în așteptarea trenului de ora 19:00 al fericirii,

Decât vecinul de celulă

în pușcăria în aparență nesfârșită a vieții 

sau mai genericului vecin de secundă 

în așteptarea unei chei universale 

deschizătoare 

a zestrei promise de către astre.

Știm cam atât:

că ne învârtim ca un pisoi zglobiu

în jurul unei cozi cosmice

a speranței că se poate mai bine

Când de fapt tot ce se întâmplă

este aceeași nefastă reeditare a volumului princeps

cu autor mai mult sau mai puțin 

cunoscut

într-un cerc rupt doar de propria-i

nesfârșire.

Prometeu

Mai știi când ne jucam de-a Prometeu 

și luai cu lingurița 

ultimul și cel mai bun strop 

de lumină 

din măreția serii 

Doar pentru a-l căra

cu cea mai înaltă grijă 

până la întâlnirea cu cele mai întunecate ore

ale nopții,

În întâmpinarea 

și ajutorul răsăritului?

Încercare

Am vrut să scriu ceva ce nu a mai scris nimeni

niciodată.

O scurtă poezie originală.

Oi fi reușit?

Nu cred. 

Dar acum?!

Tot nu?...

Cred totuși că șansele mi-au crescut considerabil.

Cu riscul de a lăsa gura șchiopului 

fără cuvinte/

Cu pasul miop al lui Dumnezeu,

înainte!

Primăvara grăbită

Ne-am cățărat atât de repede în copacul puterii

încât până să întrezărim ascuțimea vârfului 

Eram deja juliți până la măduva oaselor, 

până la epiderma speranței,

până la strigătul de veghe interior

al supraviețuirii.

Era primăvară târzie 

iar florile se transformaseră ușor 

în fantasmele miniaturale ale unor fructe,

Iar noi ca niște capucini ai apocalipsului 

i-am jurat biruință

Cu mult, mult înainte să învățăm să spunem

mulțumesc

sau bună dimineața.

Liniște

Cam toate zarurile lumii au fost aruncate 

Și stăm cu toții în loc

într-o așteptare cu sufletul la gură.

Doar văcarii își duc vacile mai departe în stepa nepăsării

Și bețivii sticlele la gură în liniștea meselor solitară 

Doar cerșetorii cerșesc în continuare 

atenția portofelelor noastre

Și cei neajunși la vârsta maturității se dau în continuare în caruselul copilăriei.

Iar liniștea, ei îi cresc colți lungi și ascuțiți foarte,

Iar când totul se va fi așezat și ultimul zar își va dezvălui fața 

Umbra se va lăsa deodată pretutindeni 

Și nimeni nu va mai fi la fel,

Decupat din chenarul unei realități sepia,

hrană vie pentru gura nouă și hămesită 

a păcii strigând pace!

Neterminat

Sunt haos.

Mintea mi-e un stol de păsări călătoare 

tras de curenții marini către tărâmuri îndepărtate

Sunt Indochina, Cambodgia, Burma, plaje și jungle, temple și ruine

În același timp adunate de peste tot 

și aruncate într-un sac fără de fund

cărat în spinare de un neliniștit spirit al necunoscutului.

Sunt câmpurile morții și câmpiile verzi de orez

În care te pierzi mult

înainte să te regăsești în ceața depărtării

la celălalt capăt al labirintului.

Sunt pasul rătăcit în prafurile ridicate 

de revoluțiile și luptele prea des recurente pentru putere

Sunt pragul trecut de oamenii întorși seara de la câmp 

cu viziunea greoaie a următoarei zile mai blânde,

Sunt valurile mării ce înghit în spuma lor nu doar stagnarea, 

liniștea largului sau dansul peștilor,

ci istoria oamenilor locului.

Istorie ce uitată precum numele unui vechi zeu sau al unui antic dușman 

se tot repetă

Ca un zar care, cu doar câteva fețe,

Este aruncat de mii și mii de ori 

cu așteptarea ca rezultatul sa fie într-un alt spectru, 

Într-un plan B al unui alt univers colosal cu posibilități infinite de altă natură.