Prezent

Prizonier al prezentului.

Agățat de muchia cuneiformă a fantasmei zilei lui ieri

Care singură în bătaia crivățului de miazănoapte

se onduiește și transformă 

gândul în fapte,

auster.

Gând

Totul este întuneric.

Singur, felinarul voinței, 

(sub ale sale fasciule)

luminează 

calea pașilor către departe.

Cântec

Aritmic

Cântecul nopții

Aduce alinare aleilor 

Netulburate încă 

de pașii uitării.

Gând

Fracturat.

Precum glezna gazelei întoarsă 

În mușcătura falsă 

A unui leu sătul 

de atâta vânat.

Pământ nou

Călcăm pământ nou.

Tălpile noastre ușor coruptibile

Lasă și iau în aceeași măsură 

Din luna lui făurar până în a lui cuptor

Iubire, ură, retuș, resemnare,

dar și alte sentimente de sustenabilă captură 

Spărgând valurile prezentului și separând

Albușul de propriul ecou.

De propria-i întâmplare.

Demagogul

Nimeni nu îți mai da înapoi anii pierduți

Cu excepția lui, a demagogului.

El îți va da tot ce vei cere și încă ceva

Pentru tine va muta munți.

Îți va da aripi, vei ajunge la cer

Demagogul vrăjitor te va duce departe.

Pe culmi nebănuite, tot felul de comori

Te vor aștepta învăluite în aurita poleială deșartă.

Dar nu vei putea atinge nimic 

Sunt doar imagini monocolore, cuvinte.

Magia nu este altceva decât un joc

al celor incapabili de a merge drepți înainte.

Vei afla că totul este poluare sonoră, fum mult și oglinzi

Gălăgie de trezit morții vii din amorțeală,

Iar în cele urmă vei simți lunga umbră a demagogului 

cum se va sprijini 

Cu toată greutatea pe fisuratele grinzi

Ale lumii reale.

De actualitate

Pașii ce ne duc înainte 

sunt puțin câte puțin mai scurți, 

mai rari, până devin efemeri.

Prin munți drumul forestier șerpuindu-ne picioarele prin noroi

Ne țintuiește mai întâi în loc, pentru a ne trage abrupt apoi

În prăpastia zilei monocolore,

în temnița zilei lui ieri.

Înapoi.

Alegători

Boții cu roțile lor fac lumea (virtuală) să se învârtă.

Orizontal.

Stăm drepți triumfători târându-ne (la rându-ne) pe burtă.

Cântec

În vacarmul uitării 

conștiinței de sine

ne retragem mâinile în sincron

De fiecare parte a zidului toamnei,

Pe marea liniștii dinaintea furtunii 

vocea calmă a discordiei 

stă să răstoarne

Piedestalul comuniunii dintre omenie și om.

Gând

La umbra adevărului

se adună vreascurile cele mai groase.

În timp ce a abatorului

sumbră ușă 

se deschide în sens unic

Trecutul doar înăuntru să lase.

A vota răul cel mic

E ca și cum ai cere 

ursului miere sau furnicii

plăcere.

Dedicată

La adăpostul a patruzeci de veri si toamne

Adierea timpului ne adoarme 

temerile mai greu,

Ne-au îmbătrânit oasele

Dar dansăm în continuare pe ringul ideei

că suntem încă tineri

în nucleu.

Știm mai bine că furtunile sunt trecătoare 

Iar frunzele cresc peste iarnă la loc

Sperăm ca lungile zile luminoase cu soare 

Să ne reveleze calea de mijloc. 

Nimic

Nimic nu e sigur. Nu, nu...

Nici măcar vastul nu mai e ce a fost,

Universul prinde contur precoce-

înainte de vreme.

Cerul își pierde albastrul,

profunzimea și vocea 

În fața needucatelor încă poeme.

Nici eu nu sunt.

Ah, mă târăsc. Mă târăsc

ca un șarpe, un vierme,

Ca pleava dintre păstăile zilelor monotone

Nefiresc germinând sub solul spiritual înzăpezit 

prea devreme.

Nimic nu e sigur, nu, nu...

Nu exist decât un pic, pe dinafară,

Ca eșuată încercare exist a lui doi

de a se trage îndoielnic 

din prima oară.

O nouă filă

Duplicitar.

Cu poarta între-închisă 

Cu fața către perete 

se postulează în întreaga-i fățărnicie noul țar.

Cuțitul în apă 

Îneacă rana ce se va adânci 

în vârtejul uitării colective

de sine.

Arde accelerat și sigur

încă o etapă 

În care hăul ia locul pas cu pas

Speranțelor din ce în ce mai puține.

Am putea gândi că alfabetul a fost inventat

În așteptarea venirii pe lume a disimulării.

Deși întâlnirea zilei de azi cu ziua lui mâine nu a fost poate lăsată 

La totala voie a întâmplării.

Nu

Nu există trecut, 

Doar viitor.

Nu există ziua lui ieri,

Doar un amestec de gânduri rătăcite prin jungla 

fără de conținut 

A celor mai nepotrivite

și întortocheate păreri.

Ne dăm cu ascuțire la zâmbet, cu ruj la ghiare

Pregătiți să îndreptăm orizontul,

Să facem din ce este ce pare,

În liniștea sacră

forțând o secundară intrare 

în lumea amăgirilor simulacră.

Precum

Precum struțul sau Muad'Dib

Respirăm fluxul prezentului în nisip.

Dansăm pe mare

la mica întâmplare,

Ca nebunii

călcăm în picioare umbrele lunii

Ca beduinii

Împărtășim sub cerul liber cultul luminii.

Precum pasul pe loc

Nu întâmpinăm rezistența patosului deloc.

Suntem precum adierea unui cuvânt

Ca înclinarea unei piramide fecundând.

Ne mișcăm înainte și înapoi

Precum litera S in jurul alungirii lui 2.

Precum istoria unui gând 

de un epic fir atârnând.

Suntem precum un vis îndepărtat 

De întruparea unei pene a unei aripi a unui vultur antic visat. 

Dansăm în jurul focului stins ca nebunii

Suntem la fel și diferiți de alții și unii.

Precum adaptarea la mediul digital

Suntem banali.

Pășim în afara sferei de influență

Gândim în afara cutiei Pandorei

Facem precum ușile sigilate penitențe 

La marginea orei.

Pe ea

Clepsidra am târât-o în deșert 

Dincolo de orizont

Unde capătul luminii întâlnește proaspăt născuții,

Adânc în noaptea egipteană

Unde trecutul se zbate incert

Inocent bătând la poarta virtuții.

Te-am strigat pe numele primit de la soare

De la nisip, luna plină.

Te-am strigat zeule din pieptul 

A o mie de infanți, de domnișoare 

Să arunci peste aripa întunericului,

lumină.

Altă

Pe înserat ieșeau crabii introvertiți la plimbare,

În timp ce pământul se onduia după valuri.

Într-o altă dimensiune în care

fecioarele din Abu Dhabi îi răpeau pe balauri.

Într-o altă dimensiune în care,

În carne și oase-

Întâmplările rămase 

Cu cele expirate

La picioarele visătorului 

Se așează egale.

Simetrie

Împing la alesele cuvinte până li se tocesc colțurile devenind plate

Și până ce cu greu atingând 

întortocheatul înalt al versurilor,

alunecă sisific înapoi-

Târându-mă cu ele până iarăși 

redevin prizonier al prea bătutelor poteci bifurcate

ale imposibilității de a dezrobi singularitatea universului

din simetria lui doi.

Gând

Dacă odată cu ușurință schițam șapte poezii într-o singură zi

Acum mi se pare că una la șapte zile

reprezintă o mare improbabilitate.

Despre improbabilități cu sau fără prea mare tam-tam ar fi destul de multe de zis.

Precum faptul că oricare dintre potecile luate de noi duc către o poieniță.

Precum faptul că majoritatea cuvintelor nerostite puteau fi câștigătoare.

Precum faptul că un drum pe jumătate făcut lasă deschise mai multe portițe 

Decât un foc poate lăsa moștenire văzduhului 

avuția-și în fum și spirale.

Sau precum faptul că într-o zi complet aleatoare

Șapte poezii vor fi perfect structurate 

În mintea unui macac idealist,

Lipsit de trac

și care fără falsă modestie

Își va și publica prima carte.

De-ale nasului

Era miros de aur, ametist și aramă,

Pe ulița Vasco da Gama.

De mascarpone aldente

Ce nările lăbărțate îl simțeau 

strecurându-și moleculele

printre ritmurile cotidiene scadente.

Era miros de cântec de libelulă, 

de săritură peste un lac lung cât visul unui elan,

Era miros de vară nesătulă 

vărsându-și canicula în eșecul visului american.

Era miros de șoareci, stele, aventuri, dramă,

În podul casei cu vedere la ulița Vasco da Gama.

De îmbrățișări 

între idei revoluționare era miros,

De trageri a amintirilor copilăriei pe nări,

De aterizare a prezentului pe timpanul 

ultimului albatros.

Despre timp

Timpul, ca și nisipul sau timbrul vocal,

este efemer

Din Catalonia alungindu-se precum un șarpe cosmic trecând prin stepă, spre Aleppo, 

Străbătând planul astral, 

până dincolo de Jupiter.

Poți apleca urechea și asculta cum se scurge ușor. 

Printre mașini blocate în trafic, degete, castane, secetă, unghii diafane 

sau cai în drumul cu sens unic spre abator.

Poți apleca urechea și asculta cum se scurge ușor.

Printre pașii trecătorilor, printre bătaia aripilor.

Printre zgomotul tăcerii asurzitor.

Printre curcubeul plictisului monocolor.

Printre aproape și departe

și tot ce este cuprins de aici și până în solul lui Marte.

Printre noi și ei și voi și ceilalți ce sunt, vor fi sau au fost.

Poți pleca urechea ușor și vei putea asculta pe de rost.

de primavara

te aștept să cobori

din ziguratul uitării 

să schimbăm ordinea literelor

din șoaptele adierii primăverii 

timpurii,

te aștept la poarta

fără nume proptită în malul surpat 

al mării 

ca împreună să pășim pe drumul

nesfârșitului de lung coridor,

afară,

din tărâmul morților.

vii?