Nimic

Nimic nu e sigur. Nu, nu...

Nici măcar vastul nu mai e ce a fost,

Universul prinde contur precoce-

înainte de vreme.

Cerul își pierde albastrul,

profunzimea și vocea 

În fața needucatelor încă poeme.

Nici eu nu sunt.

Ah, mă târăsc. Mă târăsc

ca un șarpe, un vierme,

Ca pleava dintre păstăile zilelor monotone

Nefiresc germinând sub solul spiritual înzăpezit 

prea devreme.

Nimic nu e sigur, nu, nu...

Nu exist decât un pic, pe dinafară,

Ca eșuată încercare exist a lui doi

de a se trage îndoielnic 

din prima oară.