Pașii ce ne duc înainte
sunt puțin câte puțin mai scurți,
mai rari, până devin efemeri.
Prin munți drumul forestier șerpuindu-ne picioarele prin noroi
Ne țintuiește mai întâi în loc, pentru a ne trage abrupt apoi
În prăpastia zilei monocolore,
în temnița zilei lui ieri.
Înapoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu