Fără rană

Mă dezbrac de tine 

cum vechii zei

se dezbracă de idolii din alamă,

sau cum gândul ucigaș 

se dezbracă de cuțitul

rămas fără rană.

Năvoade

Mă dezbrac de tine

cum serile peloponeze

se dezbracă de cicade,

sau cum plajele apelor cristaline 

își dezbracă caracatițele

de năvoade.

Gusturi obediente

Mă dezbrac de tine

cum oceanul se dezbracă de continente 

sau cum uscatul din cerul gurii 

se dezbracă 

de gusturile obediente.

Elipse

Mă dezbrac de tine

cum adâncul apelor

se dezbracă de îmbrățișarea luminii,

sau cum elipsele anului 

își dezbracă de pâinea universului,

caninii.

Cuțitul în apă

Mă dezbrac de tine 

cum lupul se dezbracă 

de căldura blănii de oaie, 

sau cum cuțitul se dezbracă de lama 

ce crestează unghiuri noi

picăturilor de ploaie.

Cireș japonez

Mă dezbrac de tine 

cum norii de zahăr ars 

se dezbracă de obrazul cerului peloponez,

sau cum albinele 

se dezbracă de zbor 

în sărutul adierii

florilor de cireș japonez.

Poetul

Mă dezbrac de tine

precum poetul se dezbracă 

de zbaterea lumii,

sau precum artistul

ce aruncă în șanțul universului 

puloverul ros de molii

al inspirației

se dezbracă 

de toate culorile comune.

Planete

Mă dezbrac de tine 

cum sfera se dezbracă

pe jumătate de planete,

sau cum întreg spațiul cosmic

se descalță în pragul casei

de sunete.

Cutremurul de suprafață

Mă dezbrac de tine 

precum pământul adânc 

se dezbracă 

de cutremurul de suprafață,

sau precum cei ce nu ajung

prea departe

se dezbracă de trezirea 

de dimineață.

Suspendate

Mă dezbrac de tine 

cum amprentele se dezbracă 

de identitate,

sau cum momentele dezbrăcate 

de cimentul universului

rămân între lumi 

suspendate.

Cerbii

Mă dezbrac de tine

cum verdele se dezbracă 

în înserarea anului 

de firele ierbii,

sau cum își lasă 

în groapa primăverii,

coarnele, cerbii.

Speranța

Speranța moare ultima.

Mai întâi mor anotimpurile,

prin contopire;

apoi mor culorile

începând cu verde 

și terminând cu roșul macilor

și al coridei.

La sfârșit, chiar înaintea 

speranței,

mor puii de cuc

din pricina singurătății.

Șir

M-am scufundat direct la fund

ca și cum aș fi avut de gât 

toate pietrele de mormânt

al lungului șir de dinainte.

Te iau cu mine

Te iau cu mine, 

te cobor 

și te ridic

din nori, din noroi,

din lianele junglei,

din șanțuri inundate

cu lacrimi încercănate 

ale ochilor îmbrăcați 

în îngenuncherea 

nerostitelor rugi, 

Din asfalturi 

proaspăt turnate,

din gânduri străine 

strivite

sub greutatea 

propriului nume

de care oricât 

de multe picioare ai avea,

nu poți să fugi.

Te aduc cu mine

peste tot

în lume,

te scot în oraș

și din oraș afară,

te duc din casă conspirativă 

în casa lacustră

în derivă 

pe lacul peste care dracul

și-a ridicat punți;

Din casa gândurilor

în casa uitării, 

trecându-te 

prin toate camerele

fără de ferestre,

mobilate cu amintiri

și statuete ale cuvintelor 

prinse în cimentul 

turnat peste pașii lui ieri,

până am să mă îngraș

cu tine 

sau

până te hotărăști 

să eliberezi 

din nisipurile închipuirii 

stâlpii luminii

ținuți 

la piept

prizonieri.

Pasăre

Fiecare pasăre pe limba ei piere,

sau cum să-ți lași dușmanilor 

cu limbă de moarte

averea.

La capul răbdării

Am ajuns la capătul răbdării.

Am găsit doar praf

și oasele 

predecesorilor mei.

Toți s-au ajuns 

și nimeni 

nu s-a mai întors 

niciodată.

Căldura

Între noi,

căldura 

a devenit o barieră naturală.

Precum munții Carpați 

erau pentru hoardele mongole,

așa este pentru noi, acum, 

canapeaua 

pe care o ocupăm 

tăcut,

din părțile laterale.

Lebădă neagră

Uneori mă arunc adânc în vise,

ca un scufundător de adâncime,

întorcându-mă cu perle rare

pe care le înșiruiesc

pe ața cuvintelor

pentru a le așeza apoi

la baza gâtului tău lung

de lebădă neagră 

a luminii.

Ca trestia

Îndoaie-te ca trestia 

şi vântul nu te va rupe,

sau dacă capul plecat este totuși 

atins de buzele nesătule 

ale sabiei,

lasă-te și mai jos,

pe unde se strecoară

vuietul lumii

sau trage curentul. 

Caii sălbatici

Caii sălbatici n-au cum să fie simpatici,

zice o veche zicală 

din pură invidie 

scornită de caii lăsați de căruță.

​Lucrând cu inteligențele artificiale

ale lumii rurale,

aceștia 

pun frâu liber bârfei 

și libertății zăbală.

De șase

Am stat de șase 

la porțile adevărului

până ce iadul înghețase, 

mult după ce sfertul academic

trecuse 

de partea nevăzută a lunii.

Prost să fii

Prost să fii, noroc să ai, 

sau cum s-o scoți la liman

când toate corăbiile

ți-au fost deja scufundate.

Groapa cu furnici

Hai la groapa cu furnici

Ba-i aici ba nu-i aici!

Nu e! 

Va spun că nu e!

După o viață 

dedicată cercetării fenomenului,

cu două diplome,

un doctorat 

și câteva masterate,

Încununate cu mii de ore pe teren 

săpând la pont prin toate 

formele de relief 

și-n jumate din teatrele

de război ale lumii,

Singura groapă cu furnici 

fu niciodată găsită.

Tăcerea

Tăcerea e de aur,

deși ar putea la fel de bine fi

și de granit sau de diamante.

Ori de suflet ajuns decrepit 

alunecat în prăpastia 

zbaterilor irelevante.

Comoară

Pe cine nu lași să moară, 

nu te lasă să trăiești.

Sau daca vrei musai o comoară,

ai grijă cum o prețuiești.

Ciob

Râde ciob de oală spartă 

dar râsul nu e al lui.

E împrumutat din altă parte.

Nu mor caii când vor câinii

Nu mor caii când vor câinii.

Nici elefanții când vor pisicile de mare,

și nici mistreții când vor hamsterii,

sau florile de cireș

născute nu din natură,

ci din mugurii minții

pensulei lui Hokusai.

Nu mor caii când vor câinii

și nici corola de minuni a lumii

chiar dacă soarele își aruncă în fiecare zi

puterea revelatoare

asupra a tot și a toate.

Ulciorul

Ulciorul nu merge de multe ori

la apă.

Dar la ulei, la vin, 

la apa fântânii secate?

Ulciorul, precum Christos 

merge pe apă 

cu picioarele nevoii 

și-și cântă cântecul împlinirii 

pe care foarte puțini dintre oameni

îl pot auzi cu urechile 

însetării.

Detalii

Dacă Dumnezeu s-ar găsi în detalii

atunci ar trebui să fim

mult mai atenți 

la o multitudine de lucruri 

trecute neobservate,

precum 

șirurile lungi de mii de picioare

ale furnicilor

legând ca un beton secundele între ele,

sau petele alungite lăsate pământului 

de umbrele copacilor la asfințit.

Ar trebui sa fim mult mai atenți 

spre ce ne întindem degetul

sau ce țintuim în năvodul gândirii 

și în ce cuier 

ne agățăm rugile seara 

înainte de culcarea minții.

Cireșe amare

Ți-am tras iubirea aproape de piept 

cum aș fi tras cu gândul 

o creangă plină 

cu coapte cireșe amare-

În luna lui mai din copacul celestru inept 

al poveștii noastre 

cu statut de proiect în derulare.

Iubire

Iubirea noastră s-a scufundat

atât de adânc,

încât,

la fel ca Dunărea

în anii mari ai secetei,

pe fundul ei

se văd epavele vapoarelor

din războaiele 

vieților anterioare.

Zgomot

Toate zgomotele lumii 

au tăcut.

Smulse de supremele degete 

ale mileniilor 

dintr-un număr aproape infinit 

de gâturi,

precum niște antice păduri 

decimate de viitura

cuvintelor primordiale.

Idee

Păstrez în cap ideea de tine,

ca pe o fotografie

lăsată la developat

în laboratorul minții.

Învelirea, versiunea doi

Vreau sa fiu învelit în tine

așa cum un nou născut este învelit în iubire,

Sau cum tăcerea 

învelește Calea Lactee, 

în pustiul nopții 

din Atacama.

Secetă și amorțeală

Miroase a secetă și-a amorțeală

A fruct al pasiunii atrofiat.

A pod spre stele, a auroră boreală 

A întuneric al voinței în lume scăpat.

Miroase a văi adânci, a orașe, 

A transcendentale dimensiuni.

A castele ridicate de valuri pe plajă 

Cu ferestre prin care se strecoară minuni.

Miroase a explozii solare,

A meteoriți legând planete pe cer.

A zâmbet ieșit în întâmpinare,

A concert pentru pian și greieri.

Miroase a oameni din sticlă,

A sentimente casante.

A heliu ce sufletul ridică 

Spre puncte de belvedere distante.

Plaje

Miroase a plaje

în fumul țigării,

a viitură de crabi 

revărsați la apus.

A fragil uitat

la voia întâmplării 

în cochilia 

iubirii ascuns.

Învelirea

În neînduplecatul frig al vieții 

sunt învelit în tine,

precum un nou-născut în iubire,

ori precum Calea Lactee

este învelită de tăcerea

nopții din Atacama.

Schimbare

Vântul se schimbă,

Lupul se schimbă,

Omidele se schimbă,

Anotimpurile se schimbă,

Vremurile se schimbă.

Numai noi nu ne schimbăm niciodată.

Rămânem la fel,

cufundați definitiv 

în măruntaiele apusului,

ca în ziua în care

am învățat să prindem soarele 

cu palmele nesătule 

ale privirii.

Vânt

Vântul împrăștie astăzi 

puțină ușurare

peste gândurile noastre înăbușite 

de monocultura zăpușelii.

Linia frântă

Miroase a seva orelor

ce se revarsă 

precum un fluviu ieșit din matcă 

peste orașele oaselor oamenilor.

Geometria nopții polare 

coase voința oarbă a lumii

cu ceara caldă a materiei.

Ne afundăm în nisipul mișcător 

al zilelor fără acoperiș 

și lipsite de fundație 

încercând rând pe rând 

pasul mangustei,

sprintul luminii,

smucirea vâltorii,

și târâtura șarpelui 

pentru a ieși cu glas

din antecamera liniștii absolute.

Cea mai rapidă cale 

între două adevăruri 

sau între două gânduri rătăcitoare 

este o linie frântă.

Și tot ca o linie frântă 

unind punctele cardinale

este și linia călătoriei noastre.

Antecameră

În antecamera infernului

suntem noi

cei ce în iterațiile zilei curente

ne repetăm labirintul orei,

al săptămânii, al anilor,

ca niște școlari repetenți la viața 

ce încă 

nu a căzut din copac,

Care trebuie sa aprofundeze 

tainele karmei

înainte 

de a putea vedea

culorile 

unei marți ascunse 

în lanul de secară 

al lunii aprilie.

Ore

Pașii îngrămădiți 

în formele geometrice ale minții 

duc zgomotul existenței 

dincolo de urechile

cotidianului.

Asfaltul își deschide 

brațele africane

invitându-ne în casa lui

cu ferestre infinite

Și așezându-ne la masa 

unde soarele 

și aripile nopții stau deopotrivă,

ne oferă drum liber

spre 

orele dilatate 

împotmolite între grabă 

și lumină.

Elemente

Apă. Aer. Foc. Pământ.

Apă stătută.

Aer încins.

Foc adormit.

Pământ rânced.

Îmi odihnesc gândurile 

înțărcat la umbra

celor patru elemente. 

Cerc

Fiecare cerc poartă 

un infinit număr de camere 

Cu care să se apere 

de propria-i soartă.

Pași

Pașii singuraticilor 

pompează 

sânge 

venelor împietrite 

ale potecilor montane.

Cioburi

În fragilul sanctuar dintre două valuri

ce izbesc pe înserat plaja erorilor umane,

Își revendică casă cioburi de idealuri 

pansându-și rănile contemporane.

Vara

Cântecul serii de vară 

apasă încet 

pe timpanul memoriei noastre.

În timp ce poezia 

pașilor grei de furnică 

ne trage înapoi 

în albia secată 

a zilelor de dinainte.

Viața

Fragilă 

ca îmbrățișarea 

unui nou născut,

Sau ca un sărut 

abandonat pe treptele 

unei biserici,

Cu aripi prea scurte 

pentru a putea atinge 

cu adevărat 

înălțimile 

zăpezilor luminii.

Dincolo de orizont

Aripile gândurilor

duc

păsările apusului 

dincolo de orizont,

Acolo unde noaptea 

așteaptă 

nerăbdătoare 

să își coboare

privirea.

Haiku

Miroase a dulce-acrișor orient, 

A labă de tigru, a jad-

A Budha insuficient

A pom din care obiceiurile cad.

Timpul

Este precum un val enorm 

și incredibil de lent

Ce stinge 

în ritmul său

susținut și ludic

tot focul lumii.

Maturitate

Am crescut odată cu mătrăguna 

Cu pietrele, 

cu viezurele, cu ursul.

Cu luna, 

cu stelele,

apusul.

Sentință

Miroase a sentință definitivă

A zgândăr de cărăbuș în coasta lui Christos.

A barcă a reconcilierii în derivă, 

A platoșă a călcâiului de prisos.

Ochi

Miroase a ochii pietrelor, ai pădurii

Ce lăcrimează la ale veacurilor fărădelegi,

Martori încătușați la crimele urii

acoperite prin ceață și legi.

Liane

Va veni o zi 

când jungla va crește

în inima fiecăruia dintre noi.

Până atunci

să lăsăm destul loc liber

rezervat lianelor

Pentru a putea avea 

o mică scară de salvare 

înspre lumină.

Cămile

Miroase a cămile pe drumul mătăsii acuns

A ticuri nervoase,

A arhiepiscop al uitării uns

A fantome de melancolie atrase.

Miroase a păr creț,

A valuri intuitive impare.

Miroase a vată de cer ars pe băț 

Cu arome îmbietoare.

Miroase a noi doi,

A poteci cu noroi bifurcate;

Miroase a petreceri în timp de război 

A zarva conștiintelor împăcate.

Miroase a gând trecător 

Ca un fulg de nea printre veacuri.

Miroase a cui înțepător-

Miroase a fleacuri!

Mantra

Miroase a umbre și-a mantra

A apus îndepărtat-

A imagine pe jumătate vie a lui Sidharta

pe zidul lui ieri ridicat.

Miroase a drum lung.

Și-a aripi de hârtie creponată în zbor.

Miroase a forme scuipate de strung

Și a porumbel mântuitor.

Miroase a câmpuri bogate de mac

Și a oraș părăsit de speranță.

Miroase a lenevie, a hamac

prins între doi copaci de circumstanță.

Miroase a fumul tinereților noastre.

A cai verzi pe înnegriții pereți.

Miroase a ceruri bântuite albastre 

de cei patru îmbătrâniți călăreți.

Scarabei

Miroase a stat pe loc

A alunecat înainte-

Miroase a mai mult, a deloc

Și a tot ce încape printre.

Miroase a scarabei, 

a fantome de mastaba, de piramide- 

A nisip întrupat în zei

Martori ai veacurilor timide.

Miroase a forme iregulate,

A embrion al secundei pulsânde.

Miroase a târâtoare înaripate 

A ursoaice plăpânde.

Miroase a vânt rău

A pas grăbit de gâze peste aura înserării-

Miroase a cavou

săpat în marginea orei.

Scormoneală

Scormonim în măruntaiele trecutului

Cum păsările scormonesc în zbor 

măreția curenților de aer,

Sau cum curenții de aer

scormonesc la rândul lor

în crengile 

și șoaptele pădurilor.

Îngenunchere

Miroase a sabie scoasă din teacă, 

A eșafod-

Miroase a îngenunchiere ce leagă 

Piciorul de glezne și șold.

Miroase a copii și-a tăcere

A foc, funingine, fum.

A imposibile ere.

Miroase a Gomora și Sodom.

Miroase a putred și-a haos

A buldozere miroase și-a hoit.

A stare de repaos- miroase-

A Christopher Lloyd.

Miroase mereu a departe

A lumina îndoită, a stern.

A secunde dezvelite și sparte

Reformulând trecutul etern.

Sentință

Miroase a sentință definitivă 

A pinteni în coasta lui Christos.

A postulate în derivă,

A platoșă de prisos.

Miroase a măslini, a Ghetsemani

A aer pus la păstrare-

A timp în care să cânte varanii.

A mărăcini în loc de covor la intrare.

Miroase a cărți dedicate 

A scripturi în graiul greierilor traduse

A târâtoare înaripate,

A come indezirabilelor cuvinte induse.

Miroase a foarte vechi 

Purtat de secunde pe brațe.

A șir lung, lung de leghe,

pe poteca imposibilelor distanțe.

Rubarbă

Miroase a aur topit

Și-a vechi zei căzuți printre fire de iarbă-

Miroase a pământ cotropit.

A rubine, rugină, rubarbă.

Miroase a mișcare înăbușită de ape

A lagună, arhipelag.

Miroase a aici, a foarte aproape

Și a da pasul statuilor în vileag.

Miroase a aer profetic, a carne 

A rugăciuni purtate în fum 

Miroase a inestetic, a coarne

A întoarcere a materiei din scrum.

Miroase a amorțeală, a dune 

A comori îngropate în sus.

A idealuri nebune

și a Marcel Proust.

Cerșetor insistent

Miroase a cerșetor insistent

A gări de tren abandonate-

A vis aruncat în șanțul unui moment;

A puncte de suspensie culminante.

Miroase a șarpe rătăcit în deșert

În furtuna de nisip trecătoare.

Miroase a copaci care-și pierd

Suflarea în pădurea prea mare.

Miroase a bătut pasul în loc

A maraton printre jaloane-

A picioarele lumii fără echivoc

încălțate cu diacritice și consoane.

Miroase a sentimentelor rezonanță 

A polenul pasiunii împrăștiat în eter.

A aruncată în lume importanță 

de percuția unui revolver.

Coadă de secundă

Miroase a prima zi de școală 

A coadă de secundă ridicată pe sus.

A fragil și a ieșire teatrală-

A aer diametral opus.

Miroase a somnoros și a dulce.

A pași mici de furnică înspre altar

Miroase a semn ascuns de cruce

A ce sunt cu adevărat lucrurile și ce par.

Miroase a tainice drumuri de seară 

Bifurcate ca degetele fulgerului pe cer

Ascunse ca lumina în turnul de ceară-

Ca vorbele lumii în Babel.

Miroase a nori gri de ploaie 

Peste câmpurile vieții ce o trăim.

A curenții gândirii ce-or să îndoaie 

Sub suflul lor, realitatea ce-o știm.

Din Cartea mirosurilor

Miroase a spațiu vast

A sfârșit de cărți, de albume.

Miroase a vis eolian pederast

Scăpat din sarea lacrimilor în lume.

Miroase a ecou îndepărtat 

Legând puncte genealogice în șiruri tactile-

Miroase a peșteră, a bordeie, a sat

A toate existențele inutile.

Miroase a alfabet, a desene rupestre.

A cuvânt aruncat în furtuna lungilor zile-

Miroase a unicat, a îngropate ferestre

A păreri contagioase umile.

Miroase a lipsă de sens.

A absurd, a aripi de șarpe viu colorate.

A bulgăre de zăpadă imens

Cu mâinile de căldură legate la spate.

Burți de balenă

Miroase a burți de balenă 

A aforisme vândute la gram

A plajă introvertă elenă-

A struguri convertiți la islam.

Miroase a linii lungi defensive

A grade Celsius, a var,

Miroase a ultimatum, a directive

Separând candoarea literei V de calvar.

Miroase a strângeri de mână 

A inimi deschise, a dor-

A sfârșit de săptămână- miroase-

ziua de azi a zumzet asurzitor.

Miroase a ruperi de cicluri.

A legi presate ale toamnei târzii 

A spargeri de diguri miroase

Spre a elibera poezii.

Senzorial

Miroase a vis tras în fus

A turnir al valurilor momentelor cheie

A dragon al păcii răpus 

A iarbă mumificată, a idee.

Miroase a degete lungi,

A clepsidră.

A numere vidate la pungi 

A pas șchiopătat de omidă.

Miroase a ciment întrerupt

A eon strâns în ghemuri.

A cântec rupt. 

A cutremur.

Miroase a interjecții 

A spasme.

A lecții neterminate miroase,

A nemijlocite fantasme.

Vertical

Zilele cad vertical, 

Străpungând ca picătura chinezească 

armura tinereții noastre;

Ca o ploaie de meteoriți 

îngrămădind în gravitația ei grăbită 

ultima încercare 

de a prinde din urmă 

zmeul luminii.

Gândurile

Alunecă spre înalt

Precum aburii după ploaia scăpată 

din țarcul nesfârșit 

al unei zile întemnițate în vară.

Viziune

Un mic hublou 

către o lume pierdută, 

Îngropată 

în nisipul mișcător al nopților înțărcate

Ca un struț pe invers al cărui vârf de cap

încă respiră

prin nările unui licăr sfârtecat 

de lumină.

Aplauze

Aplaudăm la început 

pentru 

a ne declara speranța 

întru ceva 

memorabil.

Întunericul

Întunericul nopții

înghite în burta lui imensă 

de balenă cosmică 

toate dorințele lumii.

Câteodată,

în sincron cu luna plină

Unele dintre ele pot fi observate 

preț de un gând 

cu ochiul liber al minții 

Plutind dintr-o constelație către o alta,

Dinspre o stea către o nebuloasă

sau printre planete încă nedescoperite 

de anemicul nostru

ochean spațial. 

O scurtă enumerare ne-ar aduce:

Dorințele greierilor aruncate

sub formă de serenade

în sticlele cu dop

ale picăturilor de ploaie în revers-

Întorcându-se spre înalt 

cu mesajul tatuat în note muzicale

al întârzierii trenului toamnei,

Dorințele 

de pace spirituală,

iubire de orizonturi îndepărtate 

de învingere asupra tristeții  

sau de reîntoarcere spre explozia copilăriei 

ale fantomelor oamenilor;

Dorințele ascunse ale culorilor

de a se furișa 

în lumea neculorilor 

în scopuri învăluite într-un mister adânc 

neștiute 

nici măcar de ele;

Dorințele prafului 

de a deveni strat gros de pământ, 

de permafrost,

Oferind menire dezghețului revelator

Eliberator de timp blocat în timp

Și de parfumuri florale ale primăverii primordiale.

Dorințele orelor 

de a se alungi către zile

și zilelor către săptămâni 

Și așa mai departe 

până la eoni,

Stabilii stâlpi invizibili

ai universului;

Dorința clipei de a se cristaliza

când imaterialul umple matricea

materialului.

Și câte și mai câte dorințe!

Nu însă și dorința licuriciului 

ca pătura groasă a nopții 

Să fie ridicată 

de pe razele somnoroase 

ale soarelui.

De-a Robin Hood

Ce vremuri erau,

Când jucându-te de-a Robin Hood

luai cu mâinile goale din bogăția primăverii

Să altoiești troienele de zăpadă cu 

bucuria renașterii speranței!

Câteodată răsărea un ghiocel

în urma pașilor noștri 

Rătăcit printre locotenenți-coloneii armatei

oamenilor de zăpadă.

Dar de cele mai multe ori 

apăreau doar câmpii 

galbene 

cu maci răzleți 

ieșiți la promenadă.

Vremea lipsului

Cavaleri ai apocalipsului 

mai aveți prin alte locuri treabă,

Este acum mai degrabă 

vremea lipsului.

Fluturi

Gândurile îmi sunt

un buchet de fluturi

din plumb

Cu aripi croșetate de degete 

de îngeri 

din pânză de păianjen 

și roua trasă în fir a dimineții

Încercând să plutească 

către neimaginatele flori

ale răsăritului 

lui mâine.

Trecutul

Casă minunată, 

pierdută 

și ruinată,

Stabilă,

dar învelită în cearceafuri de ceață,

A trecutului casă.

Din bătrânul tău trup

s-a înfruptat lungul șir de zile

(Incestuoase și diforme)

ducând până la zilele noastre

Așa cum sunt ele,

incomplete, 

Pline cu întâmplări incomplete 

Cu mișcări de rotație și torsiune 

incomplete,

Incomplete de avânt,

de embrioni ai curajului

ori erupții vulcanice ale compasiunii.

Din vechiul tău aur

ascuns prin măruntaiele velierelor

și buzunarele sufletelor întunecate 

s-au ridicat 

pe rând 

(sau poate deodată)

imperiile

triste ale lumii.

Imperiul zidurilor dărâmate

de apus,

Al umbrelor 

și al fantasmelor uitării.

Imperiul nopților nedormite

și al crevaselor incandescente

ale dorințelor întunericului 

ascunse.

Imperiul pădurilor orizontale

și al orizonturilor verticale

spre care tind

(în prăbușirea lor)

bandiții luminii,

Și câte și mai câte imperii

ridicate din cuvinte,

din clipiri de ochi și de palme!

Pădurea zilelor nerostite 

a lui mâine 

aduce așchii de răspuns 

întrebărilor neîntrebate 

de gurile nedeschise,

Hămesite de acea

din ce în ce mai greu de obținut 

pâine a adevărului.

Ele ajung azi căscate în fața ruinelor

zidurilor dreptății.

Azi, adevărul 

cu ale sale triste calești 

trase de câini orbi

și acompaniate în marșul lor

de scâncetul copiilor nopții,

El, adevărul cutreieră lumea

împrăștiat, 

incomplet, 

necăutat,

rătăcind,

schelălăind,

Printre ale celor mulți 

împărțite păreri

și printre ale deșerturilor dune.

Iubire

Du-mă departe,

în larg,

Și lasă-mă să mă odihnesc 

la umbra 

unui albatros în zbor.

Cerbul

Nu cere mult cerbul.

Ca rădăcinile sale

să prindă 

în lumina rece a timpului.

A fi

Ești și ce-ai fi vrut să faci

Dar n-ai mai făcut niciodată.

Ești și ce-ai făcut 

și regreți.

Ești gândurile și faptele și intențiile 

și dorința.

Ești 

buzunarul unde îți ții degetele

odihnindu-se între două reprize 

de gesticulări cordiale.

Și palma ce o dai 

obrazului propriu 

cel întors în oglindă.

Ești toate lucrurile banale

și mai puțin banale

ce li se întâmplă unor coincidențe

Pisică

Dacă aș planta o mustață de pisică 

în pământul imaginației tale

Ar crește oare o pisică întreagă imediat,

sau ar aștepta primăvara aparențelor 

Când împreună cu ghioceii 

Să respire pe îndelete 

aerul jocurilor copilăriei?

Războiul

Coboară până în subsolul, în beciul,

În atomul subsolului, al beciului

omului.

Acolo se încolăcește ca un șarpe 

Crește ca o iederă a întunericului 

peste etajele superioare ale casei ce este

omul.

La sfârșit rămâne doar pielea șarpelui.

Iar omul, în virtutea nevoii 

o pune pe el

cautând adăpost de flăcările și urletul asurzitor al bombelor singurătății 

Croindu-și apoi încet drum 

înapoi 

spre inima singulară distopică 

a turmei.

Noi, poeții

Noi poeții nu știm mai multe decât alții.

(Acuma ce să zic, până și maimuța aia

care în infinitul ei își termină catrenul Shakespearian 

poate fi considerată poet)

Nu știm mai multe

decât vecinul de peron 

în așteptarea trenului de ora 19:00 al fericirii,

Decât vecinul de celulă

în pușcăria în aparență nesfârșită a vieții 

sau mai genericului vecin de secundă 

în așteptarea unei chei universale 

deschizătoare 

a zestrei promise de către astre.

Știm cam atât:

că ne învârtim ca un pisoi zglobiu

în jurul unei cozi cosmice

a speranței că se poate mai bine

Când de fapt tot ce se întâmplă

este aceeași nefastă reeditare a volumului princeps

cu autor mai mult sau mai puțin 

cunoscut

într-un cerc rupt doar de propria-i

nesfârșire.

Prometeu

Mai știi când ne jucam de-a Prometeu 

și luai cu lingurița 

ultimul și cel mai bun strop 

de lumină 

din măreția serii 

Doar pentru a-l căra

cu cea mai înaltă grijă 

până la întâlnirea cu cele mai întunecate ore

ale nopții,

În întâmpinarea 

și ajutorul răsăritului?

Încercare

Am vrut să scriu ceva ce nu a mai scris nimeni

niciodată.

O scurtă poezie originală.

Oi fi reușit?

Nu cred. 

Dar acum?!

Tot nu?...

Cred totuși că șansele mi-au crescut considerabil.

Cu riscul de a lăsa gura șchiopului 

fără cuvinte/

Cu pasul miop al lui Dumnezeu,

înainte!

Primăvara grăbită

Ne-am cățărat atât de repede în copacul puterii

încât până să întrezărim ascuțimea vârfului 

Eram deja juliți până la măduva oaselor, 

până la epiderma speranței,

până la strigătul de veghe interior

al supraviețuirii.

Era primăvară târzie 

iar florile se transformaseră ușor 

în fantasmele miniaturale ale unor fructe,

Iar noi ca niște capucini ai apocalipsului 

i-am jurat biruință

Cu mult, mult înainte să învățăm să spunem

mulțumesc

sau bună dimineața.

Liniște

Cam toate zarurile lumii au fost aruncate 

Și stăm cu toții în loc

într-o așteptare cu sufletul la gură.

Doar văcarii își duc vacile mai departe în stepa nepăsării

Și bețivii sticlele la gură în liniștea meselor solitară 

Doar cerșetorii cerșesc în continuare 

atenția portofelelor noastre

Și cei neajunși la vârsta maturității se dau în continuare în caruselul copilăriei.

Iar liniștea, ei îi cresc colți lungi și ascuțiți foarte,

Iar când totul se va fi așezat și ultimul zar își va dezvălui fața 

Umbra se va lăsa deodată pretutindeni 

Și nimeni nu va mai fi la fel,

Decupat din chenarul unei realități sepia,

hrană vie pentru gura nouă și hămesită 

a păcii strigând pace!

Neterminat

Sunt haos.

Mintea mi-e un stol de păsări călătoare 

tras de curenții marini către tărâmuri îndepărtate

Sunt Indochina, Cambodgia, Burma, plaje și jungle, temple și ruine

În același timp adunate de peste tot 

și aruncate într-un sac fără de fund

cărat în spinare de un neliniștit spirit al necunoscutului.

Sunt câmpurile morții și câmpiile verzi de orez

În care te pierzi mult

înainte să te regăsești în ceața depărtării

la celălalt capăt al labirintului.

Sunt pasul rătăcit în prafurile ridicate 

de revoluțiile și luptele prea des recurente pentru putere

Sunt pragul trecut de oamenii întorși seara de la câmp 

cu viziunea greoaie a următoarei zile mai blânde,

Sunt valurile mării ce înghit în spuma lor nu doar stagnarea, 

liniștea largului sau dansul peștilor,

ci istoria oamenilor locului.

Istorie ce uitată precum numele unui vechi zeu sau al unui antic dușman 

se tot repetă

Ca un zar care, cu doar câteva fețe,

Este aruncat de mii și mii de ori 

cu așteptarea ca rezultatul sa fie într-un alt spectru, 

Într-un plan B al unui alt univers colosal cu posibilități infinite de altă natură.