Ne-am cățărat atât de repede în copacul puterii
încât până să întrezărim ascuțimea vârfului
Eram deja juliți până la măduva oaselor,
până la epiderma speranței,
până la strigătul de veghe interior
al supraviețuirii.
Era primăvară târzie
iar florile se transformaseră ușor
în fantasmele miniaturale ale unor fructe,
Iar noi ca niște capucini ai apocalipsului
i-am jurat biruință
Cu mult, mult înainte să învățăm să spunem
mulțumesc
sau bună dimineața.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu