Ciob

Râde ciob de oală spartă 

dar râsul nu e al lui.

E împrumutat din altă parte.

Nu mor caii când vor câinii

Nu mor caii când vor câinii.

Nici elefanții când vor pisicile de mare,

și nici mistreții când vor hamsterii,

sau florile de cireș

născute nu din natură,

ci din mugurii minții

pensulei lui Hokusai.

Nu mor caii când vor câinii

și nici corola de minuni a lumii

chiar dacă soarele își aruncă în fiecare zi

puterea revelatoare

asupra a tot și a toate.

Ulciorul

Ulciorul nu merge de multe ori

la apă.

Dar la ulei, la vin, 

la apa fântânii secate?

Ulciorul, precum Christos 

merge pe apă 

cu picioarele nevoii 

și-și cântă cântecul împlinirii 

pe care foarte puțini dintre oameni

îl pot auzi cu urechile 

însetării.

Detalii

Dacă Dumnezeu s-ar găsi în detalii

atunci ar trebui să fim

mult mai atenți 

la o multitudine de lucruri 

trecute neobservate,

precum 

șirurile lungi de mii de picioare

ale furnicilor

legând ca un beton secundele între ele,

sau petele alungite lăsate pământului 

de umbrele copacilor la asfințit.

Ar trebui sa fim mult mai atenți 

spre ce ne întindem degetul

sau ce țintuim în năvodul gândirii 

și în ce cuier 

ne agățăm rugile seara 

înainte de culcarea minții.

Cireșe amare

Ți-am tras iubirea aproape de piept 

cum aș fi tras cu gândul 

o creangă plină 

cu coapte cireșe amare-

În luna lui mai din copacul celestru inept 

al poveștii noastre 

cu statut de proiect în derulare.

Iubire

Iubirea noastră s-a scufundat

atât de adânc,

încât,

la fel ca Dunărea

în anii mari ai secetei,

pe fundul ei

se văd epavele vapoarelor

din războaiele 

vieților anterioare.

Zgomot

Toate zgomotele lumii 

au tăcut.

Smulse de supremele degete 

ale mileniilor 

dintr-un număr aproape infinit 

de gâturi,

precum niște antice păduri 

decimate de viitura

cuvintelor primordiale.

Idee

Păstrez în cap ideea de tine,

ca pe o fotografie

lăsată la developat

în laboratorul minții.

Învelirea, versiunea doi

Vreau sa fiu învelit în tine

așa cum un nou născut este învelit în iubire,

Sau cum tăcerea 

învelește Calea Lactee, 

în pustiul nopții 

din Atacama.

Secetă și amorțeală

Miroase a secetă și-a amorțeală

A fruct al pasiunii atrofiat.

A pod spre stele, a auroră boreală 

A întuneric al voinței în lume scăpat.

Miroase a văi adânci, a orașe, 

A transcendentale dimensiuni.

A castele ridicate de valuri pe plajă 

Cu ferestre prin care se strecoară minuni.

Miroase a explozii solare,

A meteoriți legând planete pe cer.

A zâmbet ieșit în întâmpinare,

A concert pentru pian și greieri.

Miroase a oameni din sticlă,

A sentimente casante.

A heliu ce sufletul ridică 

Spre puncte de belvedere distante.

Plaje

Miroase a plaje

în fumul țigării,

a viitură de crabi 

revărsați la apus.

A fragil uitat

la voia întâmplării 

în cochilia 

iubirii ascuns.

Învelirea

În neînduplecatul frig al vieții 

sunt învelit în tine,

precum un nou-născut în iubire,

ori precum Calea Lactee

este învelită de tăcerea

nopții din Atacama.

Schimbare

Vântul se schimbă,

Lupul se schimbă,

Omidele se schimbă,

Anotimpurile se schimbă,

Vremurile se schimbă.

Numai noi nu ne schimbăm niciodată.

Rămânem la fel,

cufundați definitiv 

în măruntaiele apusului,

ca în ziua în care

am învățat să prindem soarele 

cu palmele nesătule 

ale privirii.

Vânt

Vântul împrăștie astăzi 

puțină ușurare

peste gândurile noastre înăbușite 

de monocultura zăpușelii.

Linia frântă

Miroase a seva orelor

ce se revarsă 

precum un fluviu ieșit din matcă 

peste orașele oaselor oamenilor.

Geometria nopții polare 

coase voința oarbă a lumii

cu ceara caldă a materiei.

Ne afundăm în nisipul mișcător 

al zilelor fără acoperiș 

și lipsite de fundație 

încercând rând pe rând 

pasul mangustei,

sprintul luminii,

smucirea vâltorii,

și târâtura șarpelui 

pentru a ieși cu glas

din antecamera liniștii absolute.

Cea mai rapidă cale 

între două adevăruri 

sau între două gânduri rătăcitoare 

este o linie frântă.

Și tot ca o linie frântă 

unind punctele cardinale

este și linia călătoriei noastre.

Antecameră

În antecamera infernului

suntem noi

cei ce în iterațiile zilei curente

ne repetăm labirintul orei,

al săptămânii, al anilor,

ca niște școlari repetenți la viața 

ce încă 

nu a căzut din copac,

Care trebuie sa aprofundeze 

tainele karmei

înainte 

de a putea vedea

culorile 

unei marți ascunse 

în lanul de secară 

al lunii aprilie.

Ore

Pașii îngrămădiți 

în formele geometrice ale minții 

duc zgomotul existenței 

dincolo de urechile

cotidianului.

Asfaltul își deschide 

brațele africane

invitându-ne în casa lui

cu ferestre infinite

Și așezându-ne la masa 

unde soarele 

și aripile nopții stau deopotrivă,

ne oferă drum liber

spre 

orele dilatate 

împotmolite între grabă 

și lumină.

Elemente

Apă. Aer. Foc. Pământ.

Apă stătută.

Aer încins.

Foc adormit.

Pământ rânced.

Îmi odihnesc gândurile 

înțărcat la umbra

celor patru elemente. 

Cerc

Fiecare cerc poartă 

un infinit număr de camere 

Cu care să se apere 

de propria-i soartă.

Pași

Pașii singuraticilor 

pompează 

sânge 

venelor împietrite 

ale potecilor montane.

Cioburi

În fragilul sanctuar dintre două valuri

ce izbesc pe înserat plaja erorilor umane,

Își revendică casă cioburi de idealuri 

pansându-și rănile contemporane.

Vara

Cântecul serii de vară 

apasă încet 

pe timpanul memoriei noastre.

În timp ce poezia 

pașilor grei de furnică 

ne trage înapoi 

în albia secată 

a zilelor de dinainte.

Viața

Fragilă 

ca îmbrățișarea 

unui nou născut,

Sau ca un sărut 

abandonat pe treptele 

unei biserici,

Cu aripi prea scurte 

pentru a putea atinge 

cu adevărat 

înălțimile 

zăpezilor luminii.

Dincolo de orizont

Aripile gândurilor

duc

păsările apusului 

dincolo de orizont,

Acolo unde noaptea 

așteaptă 

nerăbdătoare 

să își coboare

privirea.

Haiku

Miroase a dulce-acrișor orient, 

A labă de tigru, a jad-

A Budha insuficient

A pom din care obiceiurile cad.

Timpul

Este precum un val enorm 

și incredibil de lent

Ce stinge 

în ritmul său

susținut și ludic

tot focul lumii.

Maturitate

Am crescut odată cu mătrăguna 

Cu pietrele, 

cu viezurele, cu ursul.

Cu luna, 

cu stelele,

apusul.

Sentință

Miroase a sentință definitivă

A zgândăr de cărăbuș în coasta lui Christos.

A barcă a reconcilierii în derivă, 

A platoșă a călcâiului de prisos.

Ochi

Miroase a ochii pietrelor, ai pădurii

Ce lăcrimează la ale veacurilor fărădelegi,

Martori încătușați la crimele urii

acoperite prin ceață și legi.

Liane

Va veni o zi 

când jungla va crește

în inima fiecăruia dintre noi.

Până atunci

să lăsăm destul loc liber

rezervat lianelor

Pentru a putea avea 

o mică scară de salvare 

înspre lumină.