limite

Satul de aceiasi pasi
ce duc cu aceeasi viteza catre niciunde
sfarsind prin a fi aruncati
in burta labirintului
invizibil si nesatul-

acel labirint
ce ne inconjoara de infinit de multe ori
mainile, ochii si inima
precum un gard de sarma ghimpata pulsanda
retezandu-ne complet deja firava punte
cu alfabetul
lumii inconjuratoare.

Sunt satul de limitarea literelor
cuvintelor, privirilor si
trecerii pasilor prin noroi
sau prin zidurile inalienabile ale memoriei,

Sunt satul de limitarea secundei
a minutului,
imbratisarii si orei.

De limitarea zilei, a luminii
si a absentei luminii.

Sunt satul de numerele ce fluctuand
tot cresc si scad
acolo unde nu ar trebui sa creasca
si unde nu ar trebui nici macar cu unul sa scada.

Satul de hainele groase
ale sperantelor de mai bine.

Sunt satul de ingustul coridor
prin care pasii cu prea mare atentie trebuie sa ne strecoare
pentru a ajunge in siguranta
starii de a fi.

Anul are 365 zile, ziua are 24 ore
pamantul ca si balaurul acelasi numar de continente,
iar puntea ce ne separa
are tot atatea trepte
cate lacrimi exista intrinsec
la fiecare intersectie
a doua ganduri sau a doua propozitii
neterminate.

gand

Asteptam un cuvant nou,

o angoasa,

ceva ce nu stiu si nu stii,

un nou taram, o intamplare.

Asteptam ca din densii nori

ai materiei cenusii

iarasi sa iasa

o astmatica raza de soare.

patura

Ne ascundem slabiciunile
sub aceeasi patura.

Uneori ne este frig si ne invelim gandurile
in caldura cuvintelor,

acele increngaturi de cuvinte
ce formeaza labirinturi
din care cu greu razbeste cotidianul
sau ordinarul atat de comun acelor zile grele de vara
lipsite de identitate si fara de sfarsit.

Uneori ne este frig si ne invelim
scurtul timp dintre clipiri
cu imagini rupte
din paginile cartii copilariei,

Si asa putem intrevedea cate o licarire
a unei galaxii intregi de mult apuse
vestigiu ramas ca umbra unui sarpe
tarandu-se prin adultul univers
al mintilor noastre.

Uneori ne este frig si ne invelim prezentul
cu totul
intr-o patura de uitare si ignoranta
sperand ca clipele ce stau sa cada dincolo de apus
sa aduca cu sine confortul luminos
al noilor raze de soare.

a saptea zi

Va veni o zi a universalitatii
cand oamenii prinzandu-l in sfarsit pe Dumnezeu
din urma
vor decide asupra odihnei
celei de a saptea zile,

Cand de prea mult plictis al avansului tehnologic
evolutiei si dezvoltarii
vor dori stagnare si agatare de
sforile imbacsite, incleiate si trase prin noroi
sange si uitare
ale trecutului.

Si atunci vom putea spune ca traim cu adevarat
privind lucrurile direct
fara perdele si ferestre obturatoare
catre ce ar putea indepartatele ore ale lui maine
sa ne iveasca in cale.

Sa pastram vrabia in mana
salutand in treacat cioara de pe gard
si sa privim cu uimire la ce avem
pentru ca orice exista
este magic
in fata infinitelor improbabilitati
de a nu fi.

Impreuna

Eram impreuna
si singuri.

Asa cum in general sunt oamenii
inca de la inceputurile pasilor lor
pe intortocheatele poteci
ale istoriei.

Ti-am cules o floare
din campia adevarului
iar mirosul ei ti-a amintit
de anii in care nu invatasei inca
platitudinea neintreruptelor zile.

Ti-am sarutat podul palmei
si te-am asigurat ca sub acest pod
vor primi sanctuar rand pe rand
toate umbrele lumii,

iar peste el toate orele zilelor
se vor rostogoli in cautare de noi saruturi
ce ar separa prin buzele lor
rasariturile de maiestuasele apusuri.

Te-am imbratisat in cuvinte
iar bratele lungi ale literelor mele
te-au dus pana departe spre alte tari
si spre alte continente

unde te-ai ratacit in altfel de glasuri
si altfel de fete
pana cand le-ai topit si descompus
asimilandu-le zambetele, adancile intelesuri
si intreaga natura

devenind una cu departarea
iar departarea una cu tine.

Eram singuri si ti-am citit o poezie
pe malul unui lac a carui limpede apa
statea sa se verse
intr-un ocean populat pe jumatate
de trairile lungului sir al oamenilor ce ne-au luat-o
inainte,

iar pe cealalta jumatate de intregul sir
al celor
ce ne urmau in continuarea povestii.

Mai tarziu ne-am apropiat fetele
si ne-am dizolvat incet
unul intr-altul,

Mai intai ni s-au atins nasurile,
apoi sprancenele si genele,
apoi obrajii, buzele si
in cele din urma secundele.

Acestea din urma au reprezentat apogeul
iar apoi cantecele noastre
au devenit unul singur,

iar vocile noastre- una.

O voce ce vorbea pe toate limbile lumii
si care intelegea valurile oceanelor
si vantul ce bate printre catarge,
printre idei, printre idealuri
sau alge.

ratacire

Drumul este confuz, ingust.
Poteca e lunga.

Incetii pasi lasa urme fara miros, auz- fara gust
direct catre nicaieri sa ajunga.

Te astept in ochiul furtunii
cel ce echidistant vede catre viitor si trecut
In inima rebeliunii, printre ruine
te astept in vasele sanguine
ale marelui necunoscut.

Drumul este confuz si abstract
Format din bifurcatia unui gand obscen
si a proiectiei in spatiu a unui caine andaluz
imprecis si inexact.

coada

Soare rasare si soarele se prabuseste
lumina libertatii e limpede ca cristalul
atarnand intr-o coada de peste.

dedicatie

Suma tuturor clipelor, orelor si zilelor trecute
te-a adus aici.

Fiecare om reprezinta un numar in miscare.

Tu esti numarul clipei ce se scurge acum.

Te-ai imbracat in haina ce-ti vine cel mai bine,
aceea decupata din curbele literei A.

Aerul este pur iar briza aduce cu ea
miresme a indepartate taramuri.

Ne tinem de mana iar rasaritul este aproape.

Lumina va elucida materia ce ne inconjoara
si vom sti precis nu doar unde ne aflam
dar si incotro poteca gandurilor
ne va lasa prada starii de a fi altfel.

Participam la saltul intre marile momente
insa in vasta campie ce le separa
calatorim gratie combustibilului recoltat
de catre ochi si timpane.

Pana la intalnirea viitoare.
in marea gradina a vaii dintre evenimente
o mare recolta iti doresc pe retina
si cat mai absente sa fie
atat greselile cat si perfectiunile inumane.

Ziua

Ziua are multe atribute:

raze de soare si ore, nori gri rarefiati sau cuprinzand intregul orizont,

momente 

care impartite pot atinge nebanuite culmi 

tinzand spre treapta de sus a scarii infinitului.

Cantece de pasari si adieri de vant

soapte si tipete laolalta.

Forfota si calm si sirene si rupere de valuri

in malurile ce inainteaza precum un melc microscopic

intr-un perpetuu la pas

al incercarii de a uni intr-un sarut necontenit

cele doua taramuri.

Zboruri de pasari si sarituri la trambulina,

accidente fericite si caini ce latra la prea multa tacere

sau care ofera strainilor bucurie

din coada.

Pietre nemiscate de milioane de ani

si pasi rataciti

ai caror amprente prin nisip intersecteaza destine.

Cadere de picaturi de apa si planarea fulgilor de nea,

alunecare si miscare telurica.

Lava, cenusa, curenti de aer si uragane,

timpi morti sau aflati in moarte clinica

si timp ramas prizonier in chihlimbare.

Ziua are cantece purtate prin aer 

cateodata peste drum

si alteori formand punti peste culturi

separate de mii de mile 

sau ani lumina.

Are mirosuri si sunete si culori

purtat totul pe brate si fara discriminare 

impartit

prin aer si prin lumina sau absenta luminii.

Dar mai presus de tot

atributul principal il reprezinta spatiul

ce ne uneste pe toti.

Toti oamenii cu toate gandurile si actiunile lor,

toate vietatile cu lungile sau scurtele lor zbateri

in incercarea de a ajunge cat mai departe

in cursa care se cheama viata 

sub acoperirea starii de a fi viu.

la multi ani

la multi ani cu pupici, cu copaci infloriti
si litere cazute-n paginile unui an spiritual par
Cu color run imaginar
si varfuri inzapezite de Dolomiti.

la multi ani cu hogs and kisses
cu purcelusi si albastrele
cu mr. me si tine mrs.
cu pline luni si mii de stele.

la multi ani
la multe zile
cu muzica si dans de Thriller
multi pasi trecuti,
multi pasi ramasi
montani, urbani, persani
agili si
sud-americani.

idee

Atunci cand carnea cuvintelor
se aliniaza perfect cu scheletul foilor goale
iar prin venele literelor
va curge proaspatul sange al intelesurilor indepartate,

atunci putem parasi cu totii inchisoarea oglinzii
cand printr-o singura smucitura de glezna
vom hrani infinite noi posibilitati
ale pasilor mintii
de a batatori ale universului inca nematerializate poteci
formate din nealocate amintiri
si absenta luminii.

umbra

avem la miazazi o liniste stinghera
la care buzele viitorului spera.

iar la rasarit aripile ingerilor cazuti
fertilizeaza urechile celor muti.

totul e asteptare,
totul e asteptare.

cand nimic nu este ce pare
si totul este nimic.

ceea ce ne uneste este
sinonim cu ce poate sa ne separe

iar inamicul cu capete de serafim sute
si branhii de peste
este locatarul secundei trecute,
fostul amic.

haine

Eram amandoi imbracati in dislocate secunde, in aventura.
Cutezatori. Iar tu erai atat de frumoasa
Urcand inspre nori treptele libertatii si in mare masura
ale mintii trepte spre Lhasa.

Eram, imi amintesc. Lungi, ampli, fara de inceputuri
tinand drumul spre nord inspre inzapezitele piscuri,
Larve efemere eram in calatoria de a deveni fluturi
intr-o lume in care doar stagnatul poate fi castigat fara riscuri.

Stateam poate pe loc si totul in jur se misca invers
sau paseam spre punti albastre si universul ramanea treptat inapoi
Deveneam neuroni morti ai unui gand sters
din cartea mintilor noastre
tesuta peste circumvolutiuni la razboi.

Eram imbracati in sunete, in alungite
aproape contorsionate vocale
ce protejeaza pasii gandirii in drumul lor catre necunoscut.
Sa atate focul ideilor definitorii- menite
si varfurilor ale caror poteci verticale
sa le faca imposibila urcarea dinspre prezent spre trecut.

forme

Nu vreau decat suav fonetic sa ma atingi

impartind acelasi vis in exces

in care dansam pe muzica orelor si a ierbii-

Intr-un lung cadru ce ar putea fi foarte bine desprins

dintr-un neinteles film semnat Lynch

in care absentele formelor isi aleg orbii.

stare

Imi este frig la aripile imaginare

ce cu gandul imi ajung pana la cer si dincolo, la stele-

Formand un fel de inimaginabila imbinare

intre goalele talpi ale lui Apollo 

si dulcele-amarui pamant de sub ele.

Imi este frig la privire, 

la intalnirea degetelor cu campul vizual

acolo unde globul ocular

cu luminata materie se intersecteaza.

La prea multa vedere, la orbire

imi este frig

si din nefiresc propriul cuvant mi-l oblig

sa moara- si in metafore ingropat-

din propriul mormant sa renasca liric ca Lazar.

Imi este frig la ganduri cu totul,

acele ganduri ce calatoresc mai repede ca orice

ajungand in clipite pana in galaxia vecina,

La cautat de inspiratie pentru sarituri alegorice

necesare 

pentru a putea depasi inrobitoarea rutina.

Este soare, este soare si cald

dar imi ingheata pasii peste asfaltul fierbinte

Va fi mereu peste aripile mele iarna- 

o iarna in care perpetuu sa-mi scald

imaginarul si neverosimilul zbor inainte.

Cautare

Caut de ceva vreme o usa
prin care scurtii pasi ai mintii-mi prea obosite
sa incerce sa ma strecoare-
Ca pe un ursulet de plus
in bratele unui copil intr-o zi de primavara inselatoare.

Este dintr-o data prea multa lumina seara
si prea intuneric dimineata.
Ma dor ochii cand nu trebuie sa ma doara
lasandu-mi pupilele dilatate ermetic
pe intreaga suprafata.

Uit uneori ca traiesc si uit numele zilelor
pentru ca toate sunt la fel
cu acelasi numar de intamplari, acelasi aer si ore,
Si as putea sa ma insel
dar pare ca cel mai bine forma acestora o gandesc
in substraturi cuneiforme sonore.

Am ajuns departe si ne-am plictisit
ne urmarim pasii inapoi
cu o siguranta predefinita
prin zapada proaspata ninsa.

Ne amintim sporadic ca am trait
si ca in vreme de pace dar mai ales de razboi
o silaba a spiritului ranita
nu este totuna cu una invinsa.