Boții cu roțile lor fac lumea (virtuală) să se învârtă.
Orizontal.
Stăm drepți triumfători târându-ne (la rându-ne) pe burtă.
Versuri, poezie si rime libere si independente de sistem.
Boții cu roțile lor fac lumea (virtuală) să se învârtă.
Orizontal.
Stăm drepți triumfători târându-ne (la rându-ne) pe burtă.
În vacarmul uitării
conștiinței de sine
ne retragem mâinile în sincron
De fiecare parte a zidului toamnei,
Pe marea liniștii dinaintea furtunii
vocea calmă a discordiei
stă să răstoarne
Piedestalul comuniunii dintre omenie și om.
La umbra adevărului
se adună vreascurile cele mai groase.
În timp ce a abatorului
sumbră ușă
se deschide în sens unic
Trecutul doar înăuntru să lase.
La adăpostul a patruzeci de veri si toamne
Adierea timpului ne adoarme
temerile mai greu,
Ne-au îmbătrânit oasele
Dar dansăm în continuare pe ringul ideei
că suntem încă tineri
în nucleu.
Știm mai bine că furtunile sunt trecătoare
Iar frunzele cresc peste iarnă la loc
Sperăm ca lungile zile luminoase cu soare
Să ne reveleze calea de mijloc.
Nimic nu e sigur. Nu, nu...
Nici măcar vastul nu mai e ce a fost,
Universul prinde contur precoce-
înainte de vreme.
Cerul își pierde albastrul,
profunzimea și vocea
În fața needucatelor încă poeme.
Nici eu nu sunt.
Ah, mă târăsc. Mă târăsc
ca un șarpe, un vierme,
Ca pleava dintre păstăile zilelor monotone
Nefiresc germinând sub solul spiritual înzăpezit
prea devreme.
Nimic nu e sigur, nu, nu...
Nu exist decât un pic, pe dinafară,
Ca eșuată încercare exist a lui doi
de a se trage îndoielnic
din prima oară.
Duplicitar.
Cu poarta între-închisă
Cu fața către perete
se postulează în întreaga-i fățărnicie noul țar.
Cuțitul în apă
Îneacă rana ce se va adânci
în vârtejul uitării colective
de sine.
Arde accelerat și sigur
încă o etapă
În care hăul ia locul pas cu pas
Speranțelor din ce în ce mai puține.
Am putea gândi că alfabetul a fost inventat
În așteptarea venirii pe lume a disimulării.
Deși întâlnirea zilei de azi cu ziua lui mâine nu a fost poate lăsată
La totala voie a întâmplării.