Ne-am cățărat atât de repede în copacul puterii
încât am ajuns în vârf juliți până la măduva oaselor,
până la epiderma speranței.
Era primăvară târzie
iar florile se transformaseră ușor
în fantasmele miniaturale ale unor fructe.
Iar noi ca niște capucini ai apocalipsului
i-am jurat biruință
Cu mult, mult înainte să învățăm să spunem
mulțumesc
sau bună dimineața.
Cam toate zarurile au fost aruncate
Și lumea stă în loc
într-o așteptare cu sufletul la gură.
Doar văcarii își duc vacile mai departe în stepa nepăsării
Și bețivii sticlele la gură în liniștea meselor solitară
Doar cerșetorii cerșesc în continuare
atenția portofelelor noastre
Și cei neajunși la vârsta maturității se dau în continuare în caruselul copilăriei.
Iar liniștea, ei îi cresc colți lungi și ascuțiți foarte,
Iar când totul se va fi așezat și ultimul zar își va dezvălui fața
Umbra se va lăsa deodată pretutindeni
Și nimeni nu va mai fi la fel,
Decupat din chenarul unei realități sepia,
hrană vie pentru gura nouă și hămesită
a păcii strigând pace!
