Gând

Drumul până la capătul lumii

Începe nu cu un pas mic

ci cu un gând întunecat 

năpădit de aspra mușcătură-a luminii.

Prima iubire

Tu ai fost prima mea iubire.

Făceai particulele de lumină să răzbească unde era doar întuneric,

Asupra mea

puterea-ți putea sa dizolve pereți prin care să pătrundă vise și dorințe

Scufundând în același timp în abisul disperării, vapoare-

pe marea tulburată ce eram, în plin miez de zi, în burta nesfârșitelor zile de vară.

Cu tine șerpuiau cuvintele printre pietrele seci până în adâncul timpaneler imaginației de la începuturi.

Mișcai și relocai munții ce-i știam doar ca nume din jerpelitele manuale de geografie.

Cu tine a început lumea sa vibreze.

Cumva mi-ai altoit singularitatea, m-ai scos pe mine din mine ca pe un ingredient dintr-o prăjitură gata făcută.

Nu ți-am scris nicio poezie pentru că tu erai toate poeziile,

Cred că arătai precum un arici îmbrăcată în toate acele săgeți furibund unidirecționate și provenind din tolba pe atunci fără de fund a imaginației mele.

Ți-am uitat numele, fața, vocea și  mirosul dar îmi amintesc toate senzațiile astea ciudate,

Nu m-am gândit prea bine până acum dar probabil că asta înseamnă când se zice

că prima iubire nu se uită niciodată.

Gând

Creaturi ale obișnuinței 

Plutim pe curenții recreativi 

ai diminețelor demult apuse.

Gând

Prea înfometata gură a trecutului a înșfăcat în sfârșit reptiliana coadă a viitorului.

Sau poate e invers dar nimeni nu mai știe care e care, sau care pe care,

Iar acum stăm în suspensie încercând să ne amintim sau sa ne imaginăm 

Ceva altceva decât ce a fost sau ar putea fi, altfel decât ceea ce chiar este,

Singurul adevăr, singurul punct 

În care cu multă grijă și în perfect echilibru 

stă tabloul realității noastre frugale 

agățat.

Gând

Am lăsat răul să intre pe ușa din față

Câinii zilelor trecute dorm.

Diform, pasul-i ne va strivi sub greutate-i grumazul

Un fel de cutremur de suprafață 

ce fără nazuri va zgudui zidul cetății

Și cu atât mai mult îl va face țărână 

pe cât a fost de enorm.

Hokusai says, by Roger S. Keyes

Hokusai says look carefully.

He says pay attention, notice.
He says keep looking, stay curious.
He says there is no end to seeing.

He says look forward to getting old.
He says keep changing,
you just get more who you really are.
He says get stuck, accept it, repeat
yourself as long as it is interesting.

He says keep doing what you love.

He says keep praying.

He says everyone of us is a child,
everyone of us is ancient,
everyone of us has a body.
He says everyone of us is frightened.
He says everyone of us has to find
a way to live with fear.

He says everything is alive–
shells, buildings, people, fish,
mountains, trees, wood is alive.
Water is alive.

Everything has its own life.

Everything lives inside us.

He says live with the world inside you.

He says it doesn’t matter if you draw,
or write books. It doesn’t matter
if you saw wood, or catch fish.
It doesn’t matter if you sit at home
and stare at the ants on your veranda
or the shadows of the trees
and grasses in your garden.
It matters that you care.

It matters that you feel.

It matters that you notice.

It matters that life lives through you.

Contentment is life living through you.
Joy is life living through you.
Satisfaction and strength
is life living through you.

He says don’t be afraid.
Don’t be afraid.

Love, feel, let life take you by the hand.

Let life live through you.