Prezent

Prizonier al prezentului.

Agățat de muchia cuneiformă a fantasmei zilei lui ieri

Care singură în bătaia crivățului de miazănoapte

se onduiește și transformă 

gândul în fapte,

auster.

Gând

Totul este întuneric.

Singur, felinarul voinței, 

(sub ale sale fasciule)

luminează 

calea pașilor către departe.

Cântec

Aritmic

Cântecul nopții

Aduce alinare aleilor 

Netulburate încă 

de pașii uitării.

Gând

Fracturat.

Precum glezna gazelei întoarsă 

În mușcătura falsă 

A unui leu sătul 

de atâta vânat.

Pământ nou

Călcăm pământ nou.

Tălpile noastre ușor coruptibile

Lasă și iau în aceeași măsură 

Din luna lui făurar până în a lui cuptor

Iubire, ură, retuș, resemnare,

dar și alte sentimente de sustenabilă captură 

Spărgând valurile prezentului și separând

Albușul de propriul ecou.

De propria-i întâmplare.

Demagogul

Nimeni nu îți mai da înapoi anii pierduți

Cu excepția lui, a demagogului.

El îți va da tot ce vei cere și încă ceva

Pentru tine va muta munți.

Îți va da aripi, vei ajunge la cer

Demagogul vrăjitor te va duce departe.

Pe culmi nebănuite, tot felul de comori

Te vor aștepta învăluite în aurita poleială deșartă.

Dar nu vei putea atinge nimic 

Sunt doar imagini monocolore, cuvinte.

Magia nu este altceva decât un joc

al celor incapabili de a merge drepți înainte.

Vei afla că totul este poluare sonoră, fum mult și oglinzi

Gălăgie de trezit morții vii din amorțeală,

Iar în cele urmă vei simți lunga umbră a demagogului 

cum se va sprijini 

Cu toată greutatea pe fisuratele grinzi

Ale lumii reale.

De actualitate

Pașii ce ne duc înainte 

sunt puțin câte puțin mai scurți, 

mai rari, până devin efemeri.

Prin munți drumul forestier șerpuindu-ne picioarele prin noroi

Ne țintuiește mai întâi în loc, pentru a ne trage abrupt apoi

În prăpastia zilei monocolore,

în temnița zilei lui ieri.

Înapoi.