Gând

Cuvinte selecte neîmperecheate

Efecte principiale ale cauzei secundare

Spre necunoscut

alunecă totul 

și 

totul dă năvală.

Acum

Mereu dezvelit din poleiala lui mâine

Mereu acoperit cu pământul lui ieri.

Te-am întâlnit la asfințit când drumul 

printre ruine

duce pretutindeni 

și mai ales nicăieri.

Gând

Drumul până la capătul lumii

Începe nu cu un pas mic

ci cu un gând întunecat 

năpădit de aspra mușcătură-a luminii.

Prima iubire

Tu ai fost prima mea iubire.

Făceai particulele de lumină să răzbească unde era doar întuneric,

Asupra mea

puterea-ți putea sa dizolve pereți prin care să pătrundă vise și dorințe

Scufundând în același timp în abisul disperării, vapoare-

pe marea tulburată ce eram, în plin miez de zi, în burta nesfârșitelor zile de vară.

Cu tine șerpuiau cuvintele printre pietrele seci până în adâncul timpaneler imaginației de la începuturi.

Mișcai și relocai munții ce-i știam doar ca nume din jerpelitele manuale de geografie.

Cu tine a început lumea sa vibreze.

Cumva mi-ai altoit singularitatea, m-ai scos pe mine din mine ca pe un ingredient dintr-o prăjitură gata făcută.

Nu ți-am scris nicio poezie pentru că tu erai toate poeziile,

Cred că arătai precum un arici îmbrăcată în toate acele săgeți furibund unidirecționate și provenind din tolba pe atunci fără de fund a imaginației mele.

Ți-am uitat numele, fața, vocea și  mirosul dar îmi amintesc toate senzațiile astea ciudate,

Nu m-am gândit prea bine până acum dar probabil că asta înseamnă când se zice

că prima iubire nu se uită niciodată.

Gând

Creaturi ale obișnuinței 

Plutim pe curenții recreativi 

ai diminețelor demult apuse.

Gând

Prea înfometata gură a trecutului a înșfăcat în sfârșit reptiliana coadă a viitorului.

Sau poate e invers dar nimeni nu mai știe care e care, sau care pe care,

Iar acum stăm în suspensie încercând să ne amintim sau sa ne imaginăm 

Ceva altceva decât ce a fost sau ar putea fi, altfel decât ceea ce chiar este,

Singurul adevăr, singurul punct 

În care cu multă grijă și în perfect echilibru 

stă tabloul realității noastre frugale 

agățat.

Gând

Am lăsat răul să intre pe ușa din față

Câinii zilelor trecute dorm.

Diform, pasul-i ne va strivi sub greutate-i grumazul

Un fel de cutremur de suprafață 

ce fără nazuri va zgudui zidul cetății

Și cu atât mai mult îl va face țărână 

pe cât a fost de enorm.