Trecutul

Casă minunată, 

pierdută 

și ruinată,

Stabilă,

dar învelită în cearceafuri de ceață,

A trecutului casă.

Din bătrânul tău trup

s-a înfruptat lungul șir de zile

(Incestuoase și diforme)

ducând până la zilele noastre

Așa cum sunt ele,

incomplete, 

Pline cu întâmplări incomplete 

Cu mișcări de rotație și torsiune 

incomplete,

Incomplete de avânt,

de embrioni ai curajului

ori erupții vulcanice ale compasiunii.

Din vechiul tău aur

ascuns prin măruntaiele velierelor

și buzunarele sufletelor întunecate 

s-au ridicat 

pe rând 

(sau poate deodată)

imperiile

triste ale lumii.

Imperiul zidurilor dărâmate

de apus,

Al umbrelor 

și al fantasmelor uitării.

Imperiul nopților nedormite

și al crevaselor incandescente

ale dorințelor întunericului 

ascunse.

Imperiul pădurilor orizontale

și al orizonturilor verticale

spre care tind

(în prăbușirea lor)

bandiții luminii,

Și câte și mai câte imperii

ridicate din cuvinte,

din clipiri de ochi și de palme!

Pădurea zilelor nerostite 

a lui mâine 

aduce așchii de răspuns 

întrebărilor neîntrebate 

de gurile nedeschise,

Hămesite de acea

din ce în ce mai greu de obținut 

pâine a adevărului.

Ele ajung azi căscate în fața ruinelor

zidurilor dreptății.

Azi, adevărul 

cu ale sale triste calești 

trase de câini orbi

și acompaniate în marșul lor

de scâncetul copiilor nopții,

El, adevărul cutreieră lumea

împrăștiat, 

incomplet, 

necăutat,

rătăcind,

schelălăind,

Printre ale celor mulți 

împărțite păreri

și printre ale deșerturilor dune.