Mai știi când ne jucam de-a Prometeu
și luai cu lingurița
ultimul și cel mai bun strop
de lumină
din măreția serii
Doar pentru a-l căra
cu cea mai înaltă grijă
până la întâlnirea cu cele mai întunecate ore
ale nopții,
În întâmpinarea
și ajutorul răsăritului?
Am vrut să scriu ceva ce nu a mai scris nimeni
niciodată.
O scurtă poezie originală.
Oi fi reușit?
Nu cred.
Dar acum?!
Tot nu?...
Cred totuși că șansele mi-au crescut considerabil.
Cu riscul de a lăsa gura șchiopului
fără cuvinte/
Cu pasul miop al lui Dumnezeu,
înainte!
