Întunericul

Întunericul nopții

înghite în burta lui imensă 

de balenă cosmică 

toate dorințele lumii.

Câteodată,

în sincron cu luna plină

Unele dintre ele pot fi observate 

preț de un gând 

cu ochiul liber al minții 

Plutind dintr-o constelație către o alta,

Dinspre o stea către o nebuloasă

sau printre planete încă nedescoperite 

de anemicul nostru

ochean spațial. 

O scurtă enumerare ne-ar aduce:

Dorințele greierilor aruncate

sub formă de serenade

în sticlele cu dop

ale picăturilor de ploaie în revers-

Întorcându-se spre înalt 

cu mesajul tatuat în note muzicale

al întârzierii trenului toamnei,

Dorințele 

de pace spirituală,

iubire de orizonturi îndepărtate 

de învingere asupra tristeții  

sau de reîntoarcere spre explozia copilăriei 

ale fantomelor oamenilor;

Dorințele ascunse ale culorilor

de a se furișa 

în lumea neculorilor 

în scopuri învăluite într-un mister adânc 

neștiute 

nici măcar de ele;

Dorințele prafului 

de a deveni strat gros de pământ, 

de permafrost,

Oferind menire dezghețului revelator

Eliberator de timp blocat în timp

Și de parfumuri florale ale primăverii primordiale.

Dorințele orelor 

de a se alungi către zile

și zilelor către săptămâni 

Și așa mai departe 

până la eoni,

Stabilii stâlpi invizibili

ai universului;

Dorința clipei de a se cristaliza

când imaterialul umple matricea

materialului.

Și câte și mai câte dorințe!

Nu însă și dorința licuriciului 

ca pătura groasă a nopții 

Să fie ridicată 

de pe razele somnoroase 

ale soarelui.