Erai îmbrăcată într-un apus de toamnă târzie.
Armura zâmbetului tău purta ie.
Erai zveltă precum umbra unei idei cățărată
pe cadranul amiezii sper cer.
Erai mister.
Aveai în păr scânteile clipei târzii,
Focul îți purta lumina ca o mantie trasă de curenții marini
către orele dimineții.
Pluteai între doua clipiri ale pleoapelor unei creaturi nocturne
înghesuită
în peisajul unei clipe trecătoare.
Erai lanțul slăbiciunilor pașilor prematuri,
fantasma unei zale.
Despărțeai cu nemișcarea ta ape.
