venim de nicaieri.
suntem purtati de infinitul sir al secundelor
cum nisipul este purtat pe bratele curentilor de aer
peste nori si uriase suprafete de uscat,
peste mari si oceane intregi
materializandu-se la celalalt capat al lumii cunoscute
intr-o furtuna dintr-acelea
ce ne ascund pe noi de noi insine
printr-o dubla perdea peste materie aruncata
si spirit.
ne intersectam destinele
intr-o completa ignoranta simfonica
a pasilor cufundati in betoane,
pierduti in largile poteci bifurcate ale asfaltului
crescut din aspiratiile omului nou
cu scopul de a uni
multiplele destinatii- legand marile cuvinte nelocuite intre ele
cam asa cum varful ascutit al nasului
este legat de podul plat al palmei
sau viceversa.
ar trebui sa calcam cu deosebita prudenta
aceste poteci
de teama de a nu inchide complet cercul
infinitului sir de puncte si linii
lasate in urma de toate acele destine suspendate
daca este sa privim din
aceasta unica dar si corect aplicata perspectiva.
daca prin fereastra istoriei
putem vedea trecand slaba, dar incontestabila,
lumina faptelor recurente,
prin poarta luminii
putem intrezari penumbrele
astepandu-si plasmuirea
odata cu trecerea pragului
a pasilor
nostri.
marți, 2 aprilie 2019
Abonați-vă la:
Postări (Atom)