la multi ani

Ne raportam cu totii la rotirea in jurul unei stele
dar niciodata la rotirea in jurul unei idei
sau acea interioara rotire in jurul
unui foc ce ne protejeaza de primejdiile
unei lumi din ce in ce mai reci si monocolore.

Ne raportam la un punct fix, la un centru, la o sfera,
la o sursa de caldura si la mama vietii
(si prin asociere, a mortii) pe planeta ce o populam impreuna,

frate cu sora, strain cu apropiat, proaspat nascut
cu proaspat uitat,
spectru de culori, adancimi si varfuri de munti superficiale,
forme geometrice cu forme de viata si forme
tempera sau comporta-mentale.

Ar trebui poate sa ne raportam mai mult la imperfect,
lasand perfectiunea sferei in urma
evitand in general miscarea de rotatie,
lasandu-ne sa ratacim prin mai anonimele miscari browniene.

Macar pentru o vreme
sa vedem unde drumul acesta ne-ar duce.

Dar pana atunci la cat mai multe participari
la comuna invartire in jurul soarelui
si particulara in jurul ideilor de mai bine.

prezentul

Totul a fost candva in prezent.

Cand vazduhurile siroiau

de vise catarate pe catargele orelor

urcand din ce in ce mai sus pana in punctul terminus,

loc de propulsie catre vasta campie

a zilelor de mai bine,

aflate si ele intr-un alt prezent

in care alte vazduhuri la randul lor siroiau

de vise catarate pe scari urcand din ce in ce mai sus

pana la ultima treapta, si apoi

spre trepte imaginare ducand catre zile

si epoci mai bune.

Totul a fost candva un prezent.

Prezentul este singurul plan de desfasurare

iar restul nu sunt decat incercari de sarituri

sperand

ca starea din aer poate fi o alternativa la pas

sau la umila tarare

dintre ore si anotimpuri.

gand

Sub atemporala aripa a umbrei clepsidrei
hiberneaza neintrerupte
ale viitorului clipe la fecundat.

bune si rele si rele si bune,
impartiale sau rupte dintr-o alta dimensiune

inoculand zbaterea interna a lumii
cu astmaticul gand al unui intreg
sistem solar personificat.

drumul catre inainte

venim de nicaieri.

suntem purtati de infinitul sir al secundelor
cum nisipul este purtat pe bratele curentilor de aer
peste nori si uriase suprafete de uscat,

peste mari si oceane intregi
materializandu-se la celalalt capat al lumii cunoscute
intr-o furtuna dintr-acelea
ce ne ascund pe noi de noi insine
printr-o dubla perdea peste materie aruncata
si spirit.

ne intersectam destinele
intr-o completa ignoranta simfonica
a pasilor cufundati in betoane,

pierduti in largile poteci bifurcate ale asfaltului
crescut din aspiratiile omului nou
cu scopul de a uni
multiplele destinatii- legand marile cuvinte nelocuite intre ele
cam asa cum varful ascutit al nasului
este legat de podul plat al palmei
sau viceversa.

ar trebui sa calcam cu deosebita prudenta
aceste poteci
de teama de a nu inchide complet cercul
infinitului sir de puncte si linii

lasate in urma de toate acele destine suspendate
daca este sa privim din
aceasta unica dar si corect aplicata perspectiva.

daca prin fereastra istoriei
putem vedea trecand slaba, dar incontestabila,
lumina faptelor recurente,

prin poarta luminii
putem intrezari penumbrele
astepandu-si plasmuirea
odata cu trecerea pragului
a pasilor
nostri.

gand

In varful unui munte al literelor
isi are adevarul castelul.