era timpul luminii.

secundele straluceau brusc

despartindu-se alta de una

in timpul paralizat antic etrusc

viitorul era totuna.

ordinea cuvintelor ascutite lungi

devenise anacronica instabila

imbracate in curenti de aer si dungi

in foc, foi de bambus, acryl.

doar pauza...

intre pasii celor dinainte nimic,

linistea inodora.

absenta de mine, de tine,

de adevar unic

de materie creatoare de ora.

avea aroma petalelor proaspete in gand

cuvintele ii erau multicolore

avea istoria continentului intreg lunecand

printre nesfarsitele-i ore.

avea misterul inserarii in pas

purta in mers diademe

aseza din priviri ordinea universului ramas

pana la sfarsitul de vreme.

avea aerul unei limbi disparute demult

al unui alfabet uitat peste veacuri.

in tacere- dialectica magicianului mut

o purta sub forma de leacuri.

lumea cea noua

poti auzi incet literele curgand

formand munti, depresiuni, reliefuri

aer, apa, pajisti trecute toate prin gand

diamante, agate, sidefuri.

era atarnata in spate

precum oricare dintre secundele lui ieri

era mai altfel decat nu se poate,

fiind peste puteri.

nu avea sens.

un fel de punte legand litera de sintagma

fiica de alt univers

albastra, idilica, alba.

stie

stie ca nu imi plac noptile albe

si stie ca nu imi plac diminetile reci

stie ca visele pot sari aprige pragul

si mai stie ca tu timpule treci.

stie ca nu imi plac ambalajele goale

printre cuvinte usoare ca solzii de nea

stie ca umbrele au la randul lor umbre pale

si amintirea clipelor trecute e grea.

stie ca nu imi plac secundele nefolosite

tinute pe rafturi din bambus uscat

stie ca nu imi place tinerea minte

a intamplarilor cu final prea asteptat.

stie ca nu imi plac calatoriile scurte

ca departele este tinta pasilor mici

stie ca destinatiile gandurilor sunt multe

de dincolo pana aici.

stie ca nu imi place aglomeratia teutona

pe autostrada gandurilor zilei lui azi

stie ca vocea viitorului este afona

si oamenii intamplailor ce-or sa fie, nomazi.