sâmbătă, 4 iulie 2026

Sentință

Miroase a sentință definitivă

A zbor de rândunică în coasta lui Christos.

A barcă a reconcilierii în derivă, 

A platoșă a călcâiului de prisos.


vineri, 3 iulie 2026

Ochi

Miroase a ochii pietrelor, ai pădurii

Ce lăcrimează la ale veacurilor fărădelegi,

Martori încătușați la crimele urii

acoperite prin tăcere și legi.


miercuri, 1 iulie 2026

Liane

Va veni o zi 

când jungla va crește

în inima fiecăruia dintre noi.

Până atunci

să lăsăm destul loc liber

rezervat lianelor

Pentru a putea avea 

o mică scară de salvare 

înspre lumină.