Tu ai fost prima mea iubire.
Făceai particulele de lumină să răzbească unde era doar întuneric,
Asupra mea
puterea-ți putea sa dizolve pereți prin care să pătrundă vise și dorințe
Scufundând în același timp în abisul disperării, vapoare-
pe marea tulburată ce eram, în plin miez de zi, în burta nesfârșitelor zile de vară.
Cu tine șerpuiau cuvintele printre pietrele seci până în adâncul timpaneler imaginației de la începuturi.
Mișcai și relocai munții ce-i știam doar ca nume din jerpelitele manuale de geografie.
Cu tine a început lumea sa vibreze.
Cumva mi-ai altoit singularitatea, m-ai scos pe mine din mine ca pe un ingredient dintr-o prăjitură gata făcută.
Nu ți-am scris nicio poezie pentru că tu erai toate poeziile,
Cred că arătai precum un arici îmbrăcată în toate acele săgeți furibund unidirecționate și provenind din tolba pe atunci fără de fund a imaginației mele.
Ți-am uitat numele, fața, vocea și mirosul dar îmi amintesc toate senzațiile astea ciudate,
Nu m-am gândit prea bine până acum dar probabil că asta înseamnă când se zice
că prima iubire nu se uită niciodată.