Sunt haos.
Mintea mi-e un stol de păsări călătoare
tras de curenții marini către tărâmuri îndepărtate
Sunt Indochina, Cambodgia, Burma, plaje și jungle, temple și ruine
În același timp adunate de peste tot
și aruncate într-un sac fără de fund
cărat în spinare de un neliniștit spirit al necunoscutului.
Sunt câmpurile morții și câmpiile verzi de orez
În care te pierzi mult
înainte să te regăsești în ceața depărtării
la celălalt capăt al labirintului.
Sunt pasul rătăcit în prafurile ridicate
de revoluțiile și luptele prea des recurente pentru putere
Sunt pragul trecut de oamenii întorși seara de la câmp
cu viziunea greoaie a următoarei zilei mai blânde,
Sunt valurile mării ce înghit în spuma lor nu doar stagnarea,
liniștea largului sau dansul peștilor,
ci istoria oamenilor locului.
Istorie ce uitată precum numele unui vechi zeu sau al unui antic dușman
se tot repetă
Ca un zar ce cu doar câteva fețe,
Este aruncat de mii și mii de ori
cu așteptarea ca rezultatul sa fie într-un alt spectru,
Într-un plan B al unui alt univers colosal cu posibilități infinite de altă natură.
